G4Media.ro

Civili polonezi se antrenează cu armata, pe fondul războiului din Ucraina şi…

Sursa foto; Photo 108546463 © Kirill Makarov | Dreamstime.com

Civili polonezi se antrenează cu armata, pe fondul războiului din Ucraina şi al tensiunilor cu Republica Belarus: învaţă să tragă cu arme de foc, să lanseze grenade şi se familiarizează cu diverse tactici militare

La o bază militară poloneză situată la sud-vest de Varşovia, 200 de civili învaţă să tragă cu arme de foc, să lanseze grenade şi se familiarizează cu diverse tactici militare, relatează luni AFP, preluată de Agerpres.

Acest sezon de antrenament la Tomaszów Mazowiecki se numără printre cele circa 20 de proiecte propuse de armata poloneză civililor, într-un moment în care războiul face ravagii în Ucraina vecină, iar tensiunile se amplifică şi la frontiera cu Republica Belarus.

„Am doi copii, aş vrea să învăţ bazele supravieţuirii şi ce trebuie făcut într-o situaţie periculoasă”, a declarat Monika Ludwiczack, o secretară de şcoală în vârstă de 41 de ani. „Poate că într-o zi va trebui să-mi apăr propriii copii”, a adăugat ea.

La fel ca ea, unii ţin o armă în mâini pentru prima dată în viaţa lor, însă alţii vor să se familiarizeze cu noi arme şi tactici.

„Nu ştiu în ce direcţie vor evolua lucrurile, însă vrem să fim pregătiţi”, spune Tomasz Sandkowski, un investitor de 54 de ani, care făcuse în trecut stagiul militar. „Ultimii doi ani au întărit această nevoie”, a adăugat el, evocând războiul din Ucraina.

Polonia, important susţinător al Kievului, se confruntă la rândul său cu probleme de securitate de-a lungul frontierei sale estice cu Republica Belarus, un aliat al Rusiei. Guvernul polonez acuză autorităţile belaruse că îi încurajează pe migranţi să treacă frontiera în UE în cadrul unei forme de „război hibrid”.

În iunie, un soldat polonez a murit înjunghiat în timp ce migranţi încercau să intre în Polonia, în circumstanţe care fac încă obiectul unei anchete.

Armata poloneză organizează sesiuni de formare militară gratuite de opt ore, considerate o ocazie de a suscita interesul unor potenţiali recruţi.

Din totalul celor 200 de persoane prezente la antrenamentul la Tomaszów Mazowiecki, 10% au declarat că iau în calcul o viitoare angajare în cadrul armatei.

„Participând la un asemenea proiect, un voluntar poate vedea în interiorul a ceea ce seamănă cu viaţa în armată”, explică sublocotenenta Borek, care a solicitat să nu-i fie dezvăluit numele complet şi care lucrează la centrul de recrutare din Tomaszów Mazowiecki. „În fiecare an, avem tot mai mulţi voluntari”, a adăugat ea.

„Vedem ce se întâmplă în Ucraina”, subliniază la rândul său locotenent-colonelul Zbigniew Kowalski de la cea de-a 25-a brigadă de cavalerie aeriană din acelaşi oraş. „Ştim bine ce competenţe ar trebui să aibă populaţia pentru a face faţă mediului actual”, a subliniat el.

Photo 108546463 © Kirill Makarov | Dreamstime.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Se poate si la noi.. Mai ales vara pe canicula. Dupa 3 zile de antrenament pe 41 de grade iesim soldati universali.

  2. Cu Inflația, Taxele, Pensiile Speciale și în general nivelul de trai cum stă Polonia?!?
    Normal că îți vine să rupi capul oricui îți atentează la viață bune pe care o ai, la noi e pe dos, mai că l-aș întreba pe Putin dacă taie pensiile speciale și aș bate palma cu el, nivelul vieții noastre se duce în cap.