G4Media.ro

Clădirea ICR Londra şi expoziţia „Via Transilvanica”, deschise publicului între 18 şi…

Sursa Foto: Via Transilvanica

Clădirea ICR Londra şi expoziţia „Via Transilvanica”, deschise publicului între 18 şi 22 septembrie

Institutul Cultural Român de la Londra poate fi vizitat, în cadrul Open House Festival, în perioada 18 – 22 septembrie, oferind mai multe evenimente prezentate în premieră britanică, transmite News.ro.

Pe simezele exterioare ale clădirii din Belgrave Square, va fi instalată o expozitie de fotografie dedicată traseului „Via Transilvanica – drumul care uneşte”, iar parterul clădirii găzduiește o expoziție a pictorului român, Bogdan Mihai Radu.

În Sala Enescu, situată la primul etaj, va fi prezentat în premieră la Londra filmul „Oamenii drumului: Terra Banatica”, primul documentar dedicat traseului Via Transilvanica. Atât despre expoziţie – realizată în colaborare cu Asociaţia Tăşuleasa Social, cât şi despre traseu şi diversitatea culturală a României va vorbi invitatul Institutului Cultural Român de la Londra, Alin Uşeriu, unul dintre fondatorii proiectului care, în 2023, a câştigat Premiul European pentru Patrimoniu/ Premiul Europa Nostra.

Via Transilvanica, deschis în octombrie 2022, este un traseu de drumeţii care măsoară aproximativ 1400 de kilometri. El se împarte în şapte mari secţiuni, care străbat 10 judeţe, (Suceava, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Mehedinţi). Supranumit şi „Camino de România” sau „drumul care uneşte”, acest traseu istoric străbate cele mai pitoreşti zone, de la Putna până la Drobeta Turnu-Severin.

Open House Festival este un program de educaţie publică desfăşurat an de an, în capitala Marii Britanii, care pune în valoare moştenirea arhitecturală. Festivalul oferă şansa de a explora clădirile şi peisajele remarcabile ale Londrei şi este o oportunitate pentru comunităţi şi organizaţii de a-şi spune poveştile. Festivalul Open House atrage sute de mii de vizitatori şi include cele mai multe cartiere londoneze, spun organizatorii.

Sediul Institutului Cultural Român, situat în 1 Belgrave Square, face parte din patrimonial arhitectural londonez, aflânsu-se în proprietatea statului român. Construită în anii 1820 de Thomas Cubitt, spaţiul  a stârnit de-a lungul anilor interesul turiştilor. La ediţia de anul acesta, vor fi deschise clădiri precum Parlamentul, Palatul Kensington, Royal Academy of Music, Royal Academy of Arts, RIBA (Royal Institute of British Architects), Arts Council, Wellington Arch, London Olympic Park, Whitechapel Gallery sau reşedinţa prim-ministrului al Marii Britanii.

Expoziţia pictorului Bogdan Mihai Radu, “Inner Landscapes”, prezintă 20 de lucrări impresionante, inspirate de natură şi filtrate prin percepţiile şi emoţiile artistului. Unele dintre ele înfăţisează peisaje pastorale din Transilvania şi Munţii Carpaţi, altele au fost inspirate de dragostea artistului pentru irişi şi flori sălbatice, dar şi pentru peisajele britanice. Artistul îşi descrie lucrările ca fiind creaţii dense, cu multiple straturi de culoare, texturi şi teme. Bogdan Mihai Radu a fost  acceptat anul acesta cu lucrarea „After the Rain” / „După ploaie”, la prestigioasa expoziţie de vară organizată de Academia Regală de Arte / Summer Exhibition Royal Academy of Arts, precum şi la expoziţia organizată de Hampstead Art Society din Londra.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...