Clădiri emblematice din București ar putea fi renovate și consolidate împotriva seismelor: Pinacoteca de pe Lipscani, Teatrul Bulandra, Curtea Meșteșugarilor din centrul vechi
Mai multe clădiri monument istoric, dar și imobile rezidențiale din București vor fi renovate în cadrul Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, derulat de Ministerul Dezvoltării, a anunțat miercuri primarul Nicușor Dan.
Cașa Șuțu (Lahovary) – Calea Griviței nr. 7, sector 1; Pinacoteca – str. Lipscani nr. 18-20, sector 3; Teatrul L.S. Bulandra – B-dul Schitu Măgureanu nr. 1, sector 5; Curtea Meșteșugarilor – Str. Covaci nr. 13, sector 3 se numără printre clădirile monument istoric pentru care primăria a depus cereri de finanțare.
Primăria Capitalei, prin Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), a depus 24 cereri de finanțare cu o valoare de aproximativ 620 milioane de lei, potrivit primarului general.
Pe lista clădirilor cu risc seismic ridicat propuse pentru renovare sunt și imobile rezidențiale. Câteva dintre acestea: Calea Victoriei nr. 101, sector 1; B-dul Carol I nr. 63, sector 2; Franceză nr. 9, sector 3; Str. Domnița Anastasia nr. 5, sector 5; B-dul Schitu Măgureanu nr. 3, sector 5; Str. Blănari nr. 11, sector 3; Str. Doamnei nr. 3, sector 3; Str. Amzei nr. 15/D.I. Mendeleev nr. 17, Sector 1; B-dul Dacia nr. 53, sector 1; Șoseaua Panduri nr. 36, sector 5; ;Dionisie Lupu nr. 55, sector 1; Al. Beldiman nr. 1, sector 5; Franceză nr. 52/ Halelor nr. 1, sector 3; Bd. Ghe. Magheru nr. 27, sector 1; Șipotul Fântânilor nr. 5, sector 1; Calea Victoriei nr. 95, sector 1; Batiștei nr. 5, sector 2; Speranței nr. 24, sector 2; Sf. Vineri nr. 5, sector 3; Piața Pache Protopopescu nr. 11, sector 2.
Pentru anul 2023, programul de renovare are un buget alocat de 200 de milioane de lei din credite bugetare și 500 milioane de lei credite de angajament, iar finanțarea este de 100%. Ministerul Dezvoltării nu cere cofinanțare nici de la locatari, nici de la autoritățile locale sau centrale.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.