G4Media.ro

Claudiu Năsui: Noua declarație de beneficiar real are doar o pagină și…

Sursa Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Claudiu Năsui: Noua declarație de beneficiar real are doar o pagină și jumătate și nu trebuie însoțită de alte cereri cum ar fi ”cererea de depunere a declarației de beneficiar real”

Depunerea declaraţiei de beneficiar real a fost simplificată, a anunţat, marţi, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui, pe Facebook.

„Depunerea declaraţiei de beneficiar real a fost simplificată. (…) Noua declaraţie are doar o pagină şi jumătate, este mai uşor de completat şi nu trebuie însoţită de alte cereri, cum ar fi ‘cererea pentru depunerea declaraţiei de beneficiar real’. Ea poate fi depusă fie în persoană, fie trimisă prin poştă sau e-mail cu semnătură electronică până pe 1 octombrie”, a precizat Claudiu Năsui.

Ministrul Economiei a explicat că simplificarea depunerii acestei declaraţii s-a realizat cu sprijinul preşedintelui Oficiului Naţional Registrul Comerţului, Valentina Burdescu, şi al ministrului Justiţiei, Stelian Ion.

„Cu ajutorul colegului meu Stelian Ion şi al doamnei Valentina Burdescu, preşedinte al ONRC, am reuşit simplificarea declaraţiei de beneficiar real, aşa cum vă anunţam cu ceva timp în urmă. Le mulţumesc pentru susţinere pe această cale”, a subliniat Claudiu Năsui.

Ministrul Economiei a afirmat că reintroducerea depunerii declaraţiei de beneficiar real pentru acest an a avut loc la solicitarea Uniunii Europene.

„Anul acesta a fost reintrodusă declaraţia de beneficiar real. Din păcate, Uniunea Europeană solicită ca anul acesta companiile româneşti să depună declaraţia de beneficiar real, astfel încât registrul central să fie complet”, a transmis Claudiu Năsui.

Ministrul Economiei a susţinut că începând cu anul viitor depunerea acestei declaraţii va mai fi obligatorie doar în cazul în care au loc schimbări în firme.

„Vestea bună este că, după depunerea acestei declaraţii anul acesta, de anul viitor revenim la sistemul mai simplu pe care l-am propus: se va depune declaraţia doar când au loc schimbări, nu în fiecare an. (…) După ce România îşi va îndeplini obligaţia faţă de Comisia Europeană de a avea acest registru completat, vom putea elimina definitiv declaraţia anuală. Acest lucru s-ar fi întâmplat deja, dacă birocraţia ar fi fost mai simplă. Este foarte important felul în care se implementează o directivă de la bun început. O birocraţie sufocantă face mai grea respectarea obligaţiilor şi de către contribuabili, şi de către statul român. Vom continua discuţiile cu Uniunea Europeană pentru alte simplificări suplimentare, şi vom continua să uşurăm povara mult prea mare asupra mediului privat”, a încheiat Claudiu Năsui.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. partea misto e ca inca mai exista actiuni la purtator !

    • Si ANPC sub control PNL.
      N-am inteles partea cu subordonarea/coordonarea.
      Talmes – balmes de Romanika.
      Citului nu-i pasa decatvsa mearga treaba in li .nis. te

  2. Mare mincinos și asta. El a anunțat că elimină declarația că în Austria acum se laudă că a „simplificat-o” …ce a făcut două coloane că la ziar sa fie mai puține pagini???

  3. Nasui ma plictisesti, ma aburesti, fa-te ca muncesti mai departe.

  4. Romania nu duce lipsa de birocratie. Iti poti da seama de beneficiarii unei firme din actionariat si creditori. Un SRL care are unic asociat si creditor pe cel care a creat firma este pus sa completeze aceasta declaratie desi este evident cine este beneficiarul. Statul este prea prost sa inteleaga asta si iti cere tie sa-i explici ceva ce este evident. De 30 de ani asistam la un sistem coclit, imputit, neinformatizat in care in loc sa te ocupi de a face bani, te ocupi sa faci banii statului care apoi mers in pensii si salarii la bugetari. Drept dovada un SRL plateste in 6 conturi ale statului impozite evident fiecare operatiune comisionabila in loc sa aiba un cont unde sa trimita banii si sa specifice ce reprezinta suma. Jenant o tara a prostilor unde smecheri sunt cei care au functii la stat si sifoneaza banul public.

    • Nu doar atât , orice firma care are cont bancar (adică absolut toate firmele din RO) trebuie să depună la banca fix aceași declarație din fix același motiv , cel puțin odată la 2 ani! Băncile cerând acest lucru la cererea statelor – spălarea banilor. Deci de ce facem aceeași chestie de doua ori ? Bătaie de joc.

  5. Scutiti-ne domn’ ministru de explicatii de 2 bani. Simplificare dar nu renuntare, ca asa cere UE. Sa fim seriosi, va e greu sa va asumati raspunderea unor decizii simple, va acoperiti de tone de hartii si apoi vorbiti de ecologie. Rusine!