G4Media.ro

Claudiu Târziu: AUR nu este antieuropean / Suntem împotriva tendinţelor ideologice ale…

Sursa Foto: Facebook/ Claudiu Tarziu

Claudiu Târziu: AUR nu este antieuropean / Suntem împotriva tendinţelor ideologice ale actualei Comisii Europene / Credinţa creştină este cea mai prigonită, cea mai ignorată şi scoasă din cetate

AUR nu este antieuropean şi nici împotriva Uniunii Europene, ci este contra „tendinţelor ideologice tot mai pronunţate ale actualei Comisii Europene”, a precizat, marţi, senatorul Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor, care a adăugat că formaţiunea doreşte ca la alegerile din 2024 să aibă cât mai mulţi eurodeputaţi în Parlamentul European pentru a avea un cuvânt de spus, transmite Agerpres. Târziu este unul dintre candidații AUR la europarlamentare.

Târziu a transmis, într-un comunicat, că în acest fel răspunde acuzaţiilor de antieuropenism aduse formaţiuni politice şi „clarifică poziţia şi orientarea AUR faţă de Uniunea Europeană”.

„Noi, AUR, nu suntem antieuropeni. Nici nu am putea fi astfel. Geografic, istoric, cultural, suntem în Europa. Noi, AUR, nu suntem nici împotriva Uniunii Europene, dar suntem împotriva tendinţelor ideologice tot mai pronunţate ale actualei Comisii Europene, care e alcătuită din nişte funcţionari nealeşi de nimeni, deci care nu au cenzura votului popular de care să se teamă şi, prin urmare, fac ce doresc. Noi, AUR, sesizăm problemele din UE şi suntem convinşi că putem găsi cele mai bune soluţii pentru rezolvarea lor.

Vrem să îmbunătăţim UE, să o readucem pe drumul gândit de părinţii fondatori, drum similar valorilor care au stat la baza civilizaţiei europene, valori astăzi ignorate. Între aceste valori, credinţa creştină este cea mai prigonită, cea mai ignorată şi scoasă din cetate prin exerciţiul de putere al acestei Comisii Europene”, a afirmat Claudiu Târziu, conform sursei citate.

Senatorul AUR susţine că formaţiunea politică doreşte să aibă reprezentanţi la Bruxelles, să fie în UE, pentru a avea un cuvânt de spus în cadrul Uniunii.

„Credem că valul de simpatie tot mai mare pentru toţi conservatorii din Uniunea Europeană va produce o schimbare de majoritate în Parlamentul European, care să determine şi o schimbare a componenţei Comisiei.

Conservatorii din toate celelalte state membre UE ar face bine să câştige alegerile de anul viitor, în aşa fel încât să avem o uniune aşa cum o gândim noi: pro-viaţă, pro-familie, pro-libertate, pentru prosperitate, o uniune care să se întoarcă la valorile autentice – la credinţă, la ceea ce ne-au învăţat înţelepţii greci, să punem din nou în valoare şi în lucrare drepturile naturale, nu drepturi inventate pentru unele minorităţi împotriva majorităţilor, să oprim ideologizarea sistemelor de educaţie s.a.m.d.”, a mai precizat Târziu.

Potrivit lui Târziu, este important ca AUR să trimită în Parlamentul European un număr cât mai mare de eurodeputaţi.

„Sperăm că în 2024 românii ne vor da un număr consistent de voturi pentru a fi prezenţi la Bruxelles şi Strasbourg cu 15, poate cu 20 de europarlamentari care să lupte pentru România. România trebuie să aibă acolo apărătorii ei, apărătorii patriei române”, a adăugat Claudiu Târziu.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

19 comentarii

  1. Da, mai stiu pe cineva, Marine Le Pen, careia ii place sa fie europarlamentar pentru a se lupte cu institutille UE ca insider, dupa cum dansa zice. AUR o sa aiba la fel de multa activitate in Parlamentul UE cat a avut si Becali .

  2. Este doar fesebist! Doar își trimite reprezentanții la ambasada Rusiei! Doar nu protestează împotriva invaziei Rusiei! Doar are toată propaganda rusească din întâmplare! Noi oile PSD-PNL-UDMR-AUR credem tot ce ne servește Antena3, Ghiță tv si AUR!

  3. Asta cu crestinismul prigonit in Romania e o minciuna penibila. Romania e in topul tarilor europene la capitolul nr de crestini asumati practicanti. Cultele sunt favorizate de toate institutiile statului, si e plina tara de biserici. Aa, ca marginalizam fenomene extreme gen Merlin de la Constanta, sau ca radem de popi gasiti de presa ca umbla cu fraude sau ca se furiseaza pe la seminaristi ? Iarasi mi se pare ceva foarte normal. Tarziu asta trecea drept desteptu’ AUR…

    • Târziu asta,la fel ca simion,sunt mari iubitori de creștinism! Implicit și relațiile dintre popi și studenți sau enoriași sau enoriași din familia tradițională!

  4. Daca sunt taoist, AUR e contra sau pro ?

  5. Da, AUR e buda din fundul ograzii PSD’lui,creația lor(!)Despre ce vorbim?!(…nu uitam cum tovarășul Semeon a fost chemat la ordin de tovarășul DANCU imediat dupa alegeri!) pt ca PSD-stii sa pară mai europeni și mai curați!Vrajeala! Sunteți propagandistii Rusiei,probabil și finanțați de ei…Dacă PUTIN pierde , ați b….t-o

    • Și poate ne spune tovarasul Târziu și câte voturi a băgat PSD’UL în mișcarea lui extremista rusofila de a putut să intre în Parlament, și cum de au fost lăsați să încalce legea în pandemie fără să pateasca -și să plătească(!)- asemenea nouă care am fost crucificati cu amenzi de jandarmerie în perioada aceea….AUD???

  6. Ce mai zice prietenu Coldea ?
    E si el oripilat de prigoana ortodoxismului in tara cu 17000 de bisierici, 500 de spitale si peste 90% de crestini declarati ?
    Mai usor cu minciuna dl. Richard nume de dac.

  7. A ajuns Tarziu la minte asta sa-mi spuna de valorile europene… :))))))))))))

  8. Cum prigonită și scoasă din cetate? Ea _este_ cetatea! Creștinii sunt majoritari și în poziție de a se impune cu forța. Ce se întâmplă e că ei sunt opriți să o facă. Asta nu înseamnă că e scoasă din cetate. Doar că se lasă loc în cetate și pentru altceva.

  9. Ne spune un domn „Credinţa creştină este cea mai prigonită, cea mai ignorată şi scoasă din cetate.” Se trage concluzia ca singurii crestini sunt cei ortodocsi. Europa nu este deci crestina. Asta e conceptia celor intarziati.

    • Ai tras o concluzie gresita. Omul vrea sa spuna ca insasi fundamentul Europei e crestin, dar unii birocrati vremelnici de la Bruxelles cred ca Europa s-a nascut odata cu ei iar crestinismul trebuie „tras pe dreapta” pentru ca sta in calea „progresului” si crearii unei societati „multilateral dezvoltate”.

  10. Uitați-vă bine ! Așa arată un creștin prigonit.

  11. da ba ORCULE , asa cum spui tu … „te credem”

  12. Amaratii de ortodocsi,ti se rupe inima de suferinta lor. Biserica Ortodoxa e o mare gaura neagra financiara in care se ingropa mare parte din taxele si impozitele romanilor care nu toti sunt ortodocsi si chiar daca sunt botezati de catre parinti in aceasta religie nu dau doi bani pe BOR. In rest ,enoriasii: o mare masa de manevra de spalati pe creier.

  13. I-auzi ce minciuni mai zice intarziaul asta. Cand cei mai multi dintr-o tara o duc greu, nu ai cum sa votezi pentru conservatori. Adica pentru status-quo. E nevoie de reforma si progres, nu de intoarcere la ceva ce a fost sau mai rau, de stagnare. Romania a dus-o intodeauna prost, iar epocile dupa care lumea e nostalgica (pe care unii nici macar nu le-au trait) sunt doar amintite romanticizat. Sa plece in maica Rusie toata secta AUR cu tot cu (in)tarziatii lor !