G4Media.ro

Claudiu Târziu îl acuză pe Rafila că forțează vaccinarea obligatorie a românilor…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Claudiu Târziu îl acuză pe Rafila că forțează vaccinarea obligatorie a românilor / ”Noi nu suntem împotriva vaccinării în sine şi a introducerii pe piaţă a unor vaccinuri noi” / ”Dreptul fundamental la sănătate nu poate fi condiţionat de un act medical voluntar”

Senatorul Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, acuză guvernul că încearcă să impună vaccinarea obligatorie prin noua Strategie Națională de Vaccinare, aflată în dezbatere publică. El susţine că textul strategiei include măsuri care încalcă drepturi fundamentale.

„Dreptul fundamental la sănătate nu poate fi condiţionat de un act medical voluntar, aşa cum este şi ar trebui să rămână vaccinarea. În loc să fie preocupat de a asigura, în unităţile spitaliceşti, parametrii fireşti de funcţionare şi de a acoperi necesarul – aflat la cota de avarie – al cadrelor medicale, Ministerul Sănătăţii alocă fonduri uriaşe pentru a ‘combate reticenţa şi dezinteresul populaţiei faţă de vaccinuri’ şi pentru a-i constrânge, de fapt, pe români să se vaccineze, indiferent de voinţa fiecăruia şi ignorând efectele pe care le-ar putea avea asupra sănătăţii proprii”, susţine Claudiu Târziu, preşedintele CNC al AUR într-un comunicat de presă.

„Având direcţiile clare trasate de OMS, dl. Rafila pare să profite de faptul că majoritatea românilor se află în vacanţă, pentru a forţa implementarea unui plan care poate avea efecte vătămătoare, atât din punct de vedere al sănătăţii publice şi individuale, cât şi al drepturilor şi libertăţilor noastre esenţiale.

Noi nu suntem împotriva vaccinării în sine şi a introducerii pe piaţă a unor vaccinuri noi, în urma unor studii clinice suficient de elaborate şi clare în privinţa potenţialelor efecte secundare, însă respingem vehement constrângerea şi manipularea românilor”, a mai completat preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. „Viitor de hAur…”

  2. Clovnii de la galeria ortodoxista continua sa nege stiinta si medicina.

    Asa arata Romania secolului 21: frica instaurata de un partid politic fata de stiinta si medicina.

  3. antieuropenii si anti-stiinta si pro-rusii astia de la aur-de-la-rusi umbla cu o caravana de sanatate cu medici dupa ei .. oare ce fel de medici s-ar duce cu ei, de genul mama omida si vrajitoare ?