Clerul bisericii ortodoxe din Georgia, posibil să fie spionat de serviciile de informații / Parchetul general a deschis o anchetă
Parchetul general din Georgia a anunţat marţi deschiderea unei anchete după publicarea unor documente afirmând că membri ai bisericii ortodoxe din această ţară caucaziană au fost spionaţi de serviciile de informaţii, notează AFP.
Cu o zi înainte, peste 35.000 de presupuse documente ale serviciilor georgiene au fost puse la dispoziţie timp de câteva ore pe un site împărţit cu mai multe redacţii. Acestea conţineau informaţii sensibile despre membri ai puternicei biserici ortodoxe şi se concentrau pe legăturile acestor persoane cu Rusia, cercurile de afaceri şi viaţa lor privată, a indicat canalul independent Pirveli TV.
Parchetul a precizat că a deschis o anchetă, pe baza acestor informaţii transmise de presă, pentru „încălcarea secretului corespondenţei”.
La rândul lor, serviciile de informaţii georgiene au afirmat că sunt dispuse „să coopereze îndeaproape în fiecare etapă a anchetei”, dar nu au confirmat şi nici nu au negat autenticitatea documentelor.
Premierul Irakli Garibaşvili a denunţat o „provocare murdară vizând serviciile de securitate georgiene”.
Mai mulţi jurnalişti şi politicieni au confirmat că aceste materiale conţineau transcrieri ale conversaţiilor telefonice şi mesajelor de pe reţele sociale cu responsabili ai clerului.
O prezentatoare a canalului opoziţiei Mtavari TV, Eka Kvesitadze, a prezentat AFP unul din aceste documente arătând conţinutul uneia dintre conversaţiile sale cu un episcop.
Potrivit Mtavari TV, un agent al serviciilor georgiene care s-a sinucis în urmă cu două luni se numără printre cei care au organizat presupusa scurgere de documente.
În trecut, criticii partidului la putere, Visul Georgian, l-au acuzat de supravegherea ilegală a activiştilor şi jurnaliştilor, reaminteşte AFP.
sursa foto: Pexels
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank