G4Media.ro

Clienții vor putea cumpăra și plăti mai târziu după ce branduri ca…

sursa foto: Pexels

Clienții vor putea cumpăra și plăti mai târziu după ce branduri ca Mercedes, Amazon, IKEA şi Walmart vor elimina intermediarii financiari, oferind clienţilor servicii bancare

Brandurile globale, de la Mercedes şi Amazon la IKEA şi Walmart, elimină intermediarii financiari tradiţionali, oferind clienţilor de la servicii bancare şi de creditare până la asigurări, prin intermediul softurilor create de startupuri tehnologice, transmite Reuters.

Pentru instituţiile financiare consacrate, au apărut semnele de avertizare. Aşa-numita ”finanţare încorporată” – un termen elegant pentru companiile care integrează software pentru a oferi servicii financiare – înseamnă că Amazon poate lăsa clienţii ”să cumpere acum şi să plătească mai târziu”, iar şoferii Mercedes îşi pot determina maşinile să-şi plătească combustibilul.

Cu siguranţă, băncile sunt încă în spatele majorităţii tranzacţiilor, dar investitorii şi analiştii spun că riscul pentru creditorii tradiţionali este acela că vor fi împinşi mai departe de începutul lanţului financiar. Şi asta înseamnă că vor fi mai departe de munţii de date, pe care alţii îl urmăresc despre preferinţele şi comportamentele clienţilor lor – date care ar putea fi cruciale pentru a le oferi un avantaj faţă de bănci în serviciile financiare.

„Serviciile financiare încorporate duc conceptul de vânzare încrucişată la noi culmi. Se bazează pe un flux continuu de date cu consumatorii şi companiile, prin intermediul software-urilor,”, a declarat Matt Harris, partener la fondul de investiţii Bain Capital Ventures.

”De aceea această revoluţie este atât de importantă. Înseamnă că tot riscul bun va merge către aceste companii încorporate care ştiu atât de multe despre clienţii lor şi ceea ce va rămâne va merge la bănci şi companii de asigurări”, a spus acesta.

sursa: News.ro, sursa foto: Pexels

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...