Clinica unde a fost tratat Petrică Mîțu Stoian, amendată cu 80.000 de lei de DSP: unitatea sanitară nu respectă obiectul de activitate din autorizaţia de funcţionare, iar Centrul de medicină hiperbară nu are nici structura şi nici personalul necesar
Controalele făcute de Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Caraş-Severin la clinica Nera în urma decesului cântăreţului Petrică Mîţu Stoian au relevat o serie de deficienţe, atât în ceea ce priveşte terapia hiperbară, cât şi legate de alte aspecte ale activităţii clinicii. Astfel, verificările au arătat că „acordul şi consultul medicului pentru tratament hiperbaric sunt realizate online”, iar la momentul controlului cadrele medicale care se ocupă de acest aspect nu erau la program. Clinica a primit trei amenzi în valoare totală de 80.000 de lei, relatează News.ro.
Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Caraş-Severin s-a autosesizat după moartea lui Petru Mîţu, iar o echipă de control care include medici specialişti ai Direcţiei şi inspectori sanitari a făcut verificări în două etape la clinica Nera.
Controlul desfăşurat la clinica din comuna Sasca Montană, unde se află sediul SC Clinica Nera SRL, a arătat că unitatea deţine trei autorizaţii eliberate de DSP Caraş-Severin: una pentru medicina hiperbară din 14.12.2020, o autorizaţie sanitară de funcţionare pentru cabinet medicină internă eliberată la 07.05.2021 şi o autorizaţie sanitară de funcţionare pentru punct recoltare probe biologice datând din 03.12.2020.
„Deşi Clinica Nera funcţionează cu un medic specialist în specialitatea psihiatrie care deţine atestat de studii complementare în medicina hiperbară eliberat de Ministerul Sănătăţii, cinci asistenţi medicali, un medic primar de medicină de familie şi un medic cu specialitatea ORL, la ora şi data controlului (10.11.2021, ora 15.55), medicii nu erau prezenţi în unitate, deşi aceştia trebuia să se afle acolo, conform orarului afişat, între orele 13 şi 18. Trebuie menţionat că, la nivelul Clinicii Nera, acordul şi consultul medicului pentru tratament hiperbaric sunt realizate online iar supravegherea pe perioada terapiei se face de către medici cu care unitatea a încheiat contracte de prestări servicii. Şedinţa durează 70 de minute, incluzând compresia şi decompresia”, este una dintre concluziile DSP Caraş-Severin, transmise prin intermediul unui comunicat de presă.
În ceea ce priveşte interacţiunea cântăreţului cu specialiştii aceste clinici, controalele arată mai multe deficienţe.
„În data de 5 noiembrie 2021, pacientul Petru Mîţu a fost admis pentru tratament de recuperare post Covid-19 şi e cazat într-una din clădirile învecinate, aparţinând SC Nera Clean Services SRL, reprezentând o facilitate de cazare. Evaluarea şi admiterea la tratament au fost efectuate de medicul Matei Mircea Bogdan, medic specialist psihiatru, cu atestat în medicină hiperbară. Comisia de control nu a putut identifica datele la care au avut loc interacţiunile dintre pacientul Petru Mîţu şi dr. Matei Mircea Bogdan, premergătoare admiterii la tratament. De asemenea, nu s-a putut identifica dacă şi ce documente medicale au fost solicitate, în afara unui buletin tomografic realizat în 22.10.2021 la cererea pacientului, care evidenţiază modificări ale celor două arii pulmonare. Pacientul este luat în evidenţă prin intermediul unei «Foi de Observaţie Clinică Generală» (FOCG) care este un document-tip pentru unităţile sanitare cu paturi, în timp ce Clinica Nera este autorizată ca şi cabinet medical în ambulator. Mai mult, în fişă se menţionează şi «data internării», ca şi cum ar fi vorba de o internare în spital iar antetul foii a rămas necompletat. Mai mult, foaia de observaţie era insuficient completată, fără niciun fel de investigaţii de laborator, mai ales fără o investigaţie aferentă tratamentului cu anticoagulante pe care îl urma pacientul. Sintetizând, potrivit organelor de control, SC Clinica Nera SRL şi Nera Clean Services SRL funcţionează ca şi cum împreună formează o unitate sanitară cu paturi în care pacienţii sunt internaţi iar Centrul de medicină hiperbară nu deţine nici structura şi nici personalul necesar. Supravegherea pacienţilor încetează, astfel, după şedinţele de terapie hiperbară, eventualele complicaţii sau urgenţe fiind lăsate pe seama Serviciului Judeţean de Ambulanţă/SMURD”, a informat DSP Caraş-Severin.
Comisia de control a mai stabilit că la Spitalul Orăşenesc Oraviţa, unde Mîţu a fost dus ulterior, „atitudinea terapeutică şi tratamentul administrat sunt în acord cu procedurile uzuale”, iar la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa „atitudinea terapeutică a personalului medical a fost adecvată”, însă pacientul nu a mai putut fi salvat.
Inspectorii sanitari care au făcut o a doua etapă a controlului la Clinica Nera au regăsit sintagma „spitalizare” în documentele instituţiei, ceea ce contravine autorizaţiei sanitare deţinute.
„În curtea imobilului existau două autoturisme de tip ambulanţă inscripţionate cu sigla Fundaţiei Sfânta Irina dar, potrivit notelor de relaţii ale medicilor din clinică, aceştia nu practică acolo medicina de urgenţă. Unitatea de cazare are 45 de camere, cu 60 de locuri, în trei corpuri de clădire. Grupurile sanitare, lenjeria şi cazarmamentul erau corespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar, spălate şi dezinfectate cu o firmă de specialitate. Personalul de la blocul alimentar nu a putut prezenta fişe de aptitudine sau dovada absolvirii cursurilor de igienă şi nici nu a respectat păstrarea probelor de alimente din mâncarea servită, pentru 48 de ore, conform legislaţiei în vigoare. În plus, aşa cum s-a văzut deja, Clinica Nera nu respectă obiectul de activitate înscris în autorizaţia sanitară de funcţionare”, a concluzionat DSP Caraş-Severin.
În aceste condiţii, DSP a aplicate trei amenzi contravenţionale, în valoare totală de 80.000 de lei. Astfel, o amendă de 30.000 de lei a fost dată pentru nerespectarea de către personalul unităţii a protocoalelor şi procedurilor medicale, 40.000 de lei pentru nerespectarea obiectului de activitate înscris în autorizaţia sanitară de funcţionare şi 10.000 de lei pentru nepăstrarea probelor de alimente, conform legislaţiei în vigoare. În acelaşi timp, inspectorii sanitari au acordat măsuri şi termene de remediere a deficienţelor, pe loc sau într-un termen dat, iar la expirarea acestor termene se vor efectua noi controale.
Interpretul de muzică populară din judeţul Mehedinţi Petrică Mîţu Stoian a decedat după ce s-a internat la Clinica Nera din judeţul Caraş-Severin, pentru terapie post-COVID la camera hiperbară. Artistul s-a simţit rău, a fost transferat la UPU a Spitalului Judeţean Reşiţa, apoi a fost internat la Secţia ATI unde a decedat.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa au deschis dosar penal pentru a cerceta împrejurările în care artistul a decedat, iar Direcţia de Sănătate Publică din Caraş-Severin a demarat un control la Clinica Nera.
Sâmbătă, Clinica Nera şi-a suspendat activitatea, însă a transmis că nu se va închide.
Sursa foto: Facebook / Clinica Nera
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu