Clotilde Armand a blocat garanţia de bună execuţie pentru două asocieri de firme acuzate că au plantat arbuşti care s-au uscat / Acţionarul uneia dintre firme, implicat şi în afacerea “Mobilier urban”, vizată de DNA
Primăria Sectorului 1 a blocat garanția de bună execuție pentru două asocieri de firme care au încheiat contracte cu ADP Sector 1 pentru plantarea de arbuști şi care ulterior s-a uscat, nefiind înlocuit, potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1.
Este vorba de asocierea de firme Ambro Garden SRL & VI.MA.RA. SRL & Maxi Design Construct SRL și de firma Construcţii General Mediterranea SRL care au plantat în diferite zone ale Sectorului 1 arbori și arbuști. „Ulterior, aceștia s-au uscat și nu au mai fost înlocuiți conform prevederilor contractuale”, susține Primăria Sectorului 1.
Valoarea totală a garanției de bună execuție este de peste 940.000 de lei din care peste 740.000 de lei pentru Construcţii General Mediterranea SRL şi aproape 200.000 de lei pentru asocierea de de firme Ambro Garden SRL & VI.MA.RA. SRL & Maxi Design Construct SRL.
”Toate societățile care au contracte cu noi trebuie să înțeleagă că nu vom mai tolera nerespectarea prevederilor contractuale și că nu vom mai închide ochii la încălcarea termenelor și a standardelor de calitate a lucrărilor. Am decis să blocăm garanția de bună execuție la două societăți care au crezut că pot încasa bani publici fără să-și facă treaba la care erau obligate prin contract”, a declarat primarul Clotilde Armand.
Cele două firme ar fi trebuit să planteze arbori și arbuști în mai multe zone din Sectorul 1, cum ar fi: Bucureștii Noi, Gara de Nord, Știrbei Vodă, Mihalache-Turda, Titulescu-Banu Manta, Șos. Pipera, Calea Victoriei, Aviatorilor, Floreasca, Romană.
Cine sunt fimele sancţionate. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, Construcţii General Mediterranea SRL din sectorul 5, Bucureşti, este deţinută de italienii Giuseppe Fontana şi Saverio Martino.
Ambro Garden din comuna Recea, judeţul Maramureş, este deţinută de Ambroziu Marius Mureşan.
VI.MA.RA. SRL este o firmă din Giugliano, Campania, Italia, iar Maxi Design Construct SRL din Sectorul 1 este deţinută de Ion Leescu.
Potrivit libertatea.ro, Maxi Design Construct SRL a fost una dintre cele cinci companii care au împărţit, între 2008-2013, contracte în valoare totală de peste 160 de milioane de euro cu ADP Sector 1. Contractele vizau “Afacerea Panseluţa”, privind amenajarea spaţiilor verzi din sectorul administrat, în acea perioadă, de Andrei Chiliman.
Patronul Ion Leescu este partener cu Jean Olteanu şi în firma Edil Construct Design SRL din în Sectorul 1. Această firmă face parte din asocierea Confecţii Metalice Mobilier Urban SRL, Edil Construct Design SRL şi Symmetrica, care şi-a adjudecat acordul cadru (contract de tip abonament) cu valoare maximă de 16 milioane de euro și contractele subsecvente pentru gărdulețe, stâlpișori, bănci și coșuri de gunoi din Sectorul 1
Acordul cadru a fost solicitat ADP Sector 1 de către procurorul Ramona Mungiu de la DNA, în martie acest an. Vezi aici. Este vorba de acordul cadru nr. 187/1.11.2019 încheiat între ADP Sector 1 și asocierea de firme Confecţii Metalice Mobilier Urban SRL, Edil Construct Design SRL şi Symmetrica. Acordul a fost încheiat în mandatul fostului primar PSD, Daniel Tudorache.
DNA a solicitat documentația de atribuire, acordul cadru, contractele subsecvente în valoare de peste 11 milioane de euro (banii efectiv cheltuiți până acum din contractul-abonament de 16 milioane de euro), procesele verbale de recepție a lucrărilor, facturile emise de ADP Sector 1 și corespondența dintre firme și autoritatea contractantă, potrivit surselor G4media.ro. Este vorba de dosarul 58/P/2021 al DNA.
Patronii Ion leescu şi Jean Olteanu dețin și firma Minnie Com. Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, până în aprilie 2010, Leescu și Olteanu au fost parteneri în firma Minnie Com cu Emanoil Bocean, fost consilier al ex-primarului PNL al Sectorului 1, Andrei Chiliman, și coordonator al Poliției Locale Sector 1.
În ianuarie 2017, ca urmare a unui dosar al DNA Ploiești, Bocean a fost condamnat definitiv la 6 ani de pușcărie pentru o șpagă de 2.256.000 lei de la oameni de afaceri ca să îi ajute să obțină contracte în S1.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii