G4Media.ro

Clotilde Armand anunţă că a depus la ANI două sesizări / Persoane…

sursa foto: Facebook/Clotilde Armanda

Clotilde Armand anunţă că a depus la ANI două sesizări / Persoane vizate: fratele şefului ANI şi judecătoarea Lia Savonea, de la ICCJ / ”Când nedreptatea devine lege, rezistenţa devine datorie!”

Primarul USR al Sectorului 1 Clotilde Armand anunţă joi că a depus la Agenţia Naţională de Integritate (ANI) două sesizări, vizându-i pe fratele şefului ANI şi pe judecătoarea Lia Savonea, de la ICCJ. Ea îl acuză pe şeful ANI că ”a reuşti deschidă nişte anchete penibile împotriva unor oameni din USR în momente cheie ale unor campanii electorale”, transmite News.ro.

”Vă anunţ că am depus la Agenţia Naţională de Integritate (ANI) două sesizări. Una pentru fratele directorului ANI şi una pentru celebra d-nă Savonea – să ne explice cu celeritate inspectorii ANI cum justifică dumneaei averea colosală şi tranzacţiile financiare uriaşe ale familiei. De asemenea, solicit Consiliului Suprem al Magistraturii (sper să mă citească şi de data aceasta cei de la CSM) să nu-i mai apere reputaţia profesională a d-nei Savonea şi să o sancţioneze pentru toate abuzurile din Justiţie împotriva magistraţilor incomozi”, transmite Clotilde Armand într-o postare pe Facebook, care începe cu mesajul ”Cînd nedreptatea devine lege, rezistenţa devine datorie!”
 

Argumentând că ”este cazul să spunem lucrurilor pe nume şi să acţionăm împotriva unor personaje care au capturat instituţii importante ale statului român pentru a le folosi într-un scop ticălos”, primarul Sectorului 1 propune, pentru, un studiu de caz, Agenţia Naţională de Integritate şi ceea ce ea numeşte ”corupţia de la vârful acesteia”.

”Ce nu spune niciun pesedist sau penelist este că ANI are un manager performat politic într-un singur sens: a reuşit să deschidă nişte anchete penibile împotriva unor oameni din USR în momente cheie ale unor campanii electorale. Iar multora le este cumva teamă să vorbească de aceste lucruri de frica verificărilor politizate făcute de şeful ANI. Şi când spun tot ce v-am spus aici am nişte probe”, susţine Clotilde Armand.

Ea spune că şeful ANI, Florin Moise, despre care afirmă că fratele unui secretar de stat PSD din ministerul Agriculturii, ”a muşamalizat timp de 5 ani verificarea averii d-nei Lia Savonea judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”.
 

Totodată, susţine că fratele şefului ANI nu este deloc verificat pentru că firma soţiei primeşte bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administraţie.
 

”Asta nu este lipsă de integritate, nu-i aşa? Nu! Asta e business de familie pe banii statului”, remarcă Clotilde Armand.
 

Reacţiei sa vine la o zi după ce ANI l-a acuzat pe colegul său dee partid, pruimarul Timişoarei Dominic Fritz, de conflict de interese administrativ.
 

”Persoana evaluată a contractat un împrumut în campania electorală de la o persoană fizică. Ulterior, în perioada exercitării mandatului de primar, în luna noiembrie 2020, a întocmit un act administrativ în folosul societăţii reprezentată de persoana fizică, încălcând regimul juridic al conflictelor de interese. Astfel, persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019”, precizează ANI.
 

Fritz a ridiculizat demersul ANI.
 

”Mi-au făcut şi mie un dosărel. Agenţia Naţională de Integritate consideră că în noiembrie 2020 m-am aflat într-o situaţie de conflict de interese administrativ şi propune să mi se înceteze mandatul. Bineînţeles că tot demersul este absurd şi complet neacoperit de fapte. Iar eu voi combate în instanţă toată bizareria menită să mi se lipească şi mie o etichetă de pătat politic.E ca la Radio Erevan: ei spun că am participat la elaborarea unui PUZ pentru un beneficiar care mi-a împrumutat bani – doar că nu am participat, nu a fost beneficiar şi nu mi-a împrumutat mie bani”, a scris Fritz pe Facebook, anunţând că va ataca raportul ANI în instanţă.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Hai cu fustele in cap, madame.

  2. Brusc, singurii corupți și incompatibili din România sunt doar cei de la USR.

  3. Mai este Justiție în România? succes speranța

  4. Așa fată, dați-vă în gât între voi până vă spun bucureștenii stop. 😜

    • Nu prea înțelegi limba română, postezi de la Tiraspol ?