Clotilde Armand anunță modernizarea tuturor toaletelor publice aflate în administrarea primăriei. ”Le vom dota cu uşi antivandalism şi antifoc, termopane, lumini led cu senzori, baterii sanitare cu fotocelule”
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand a anunţat că vor fi modernizate toate toatele publice pe care le administrează administraţia locală, iar acestea vor fi dotate cu uşi antivandalism şi antifoc, termopane, lumini led cu senzori, baterii sanitare cu fotocelule, anunță News.ro. Edilul a dat exemplu zona părăsită din Calea Griviţei cu Strada Theodor Aman, unde au fost realizate lucrări de modernizare.
„Cine nu ştia locul părăsit din Calea Griviţei intersecţie cu Strada Theodor Aman? Aici a fost un focar de infecţie unde existau două toalete publice abandonate de peste 20 ani. În centrul Capitalei. Am schimbat abordarea. Modernizăm toate toaletele publice pe care le administrăm. Şi pe aceasta am dotat-o cu uşi antivandalism şi antifoc, termopane, lumini led cu senzori, baterii sanitare cu fotocelule etc. Are două intrări separare, guri de ventilaţie şi grup sanitar separat pentru persoanele cu dizabilităţi. Într-un cuvânt, tot ceea ce este necesar pentru o funcţionare în condiţii civilizate”, a scris Clotilde Armand, miercuri, pe Facebook.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.