Clotilde Armand cere Avocatului Poporului să oprească amendamentele PSD-PNL la proiectul privind spațiile verzi
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a făcut apel, miercuri, la Avocatul Poporului, Renate Weber, să facă toate demersurile pentru a opri amendamentele PNL-PSD la proiectul de modificare a Legii 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, amendamente pe care le-a calificat drept „nocive”, transmite Agerpres.ro.
„În ultimii ani, în Sectorul 1, au apărut o serie de şantiere care ridică serioase semne de întrebare în privinţa respectării legislaţiei în vigoare şi care afectează, de multe ori în mod ireversibil, clădiri de patrimoniu valoroase sau importante zone verzi ale Bucureştiului”, a transmis Armand, potrivit unui comunicat al autorităţii locale.
În opinia edilul Sectorului 1, este nevoie de un efort comun – autorităţi centrale, autorităţi locale, activişti civici şi simpli cetăţeni – prin care să fie apărate atât istoria oraşului, cât şi dreptul fundamental al cetăţenilor de a respira un aer curat.
Conform comunicatului Primăriei Sectorului 1, prin amendamentele depuse în Parlament se permite betonarea spaţiilor verzi retrocedate, pe spaţiile verzi aflate în proprietatea privată se pot ridica construcţii, iar locurile de joacă pentru copii nu mai figurează ca spaţii verzi. O altă modificare ar viza parcurile sau grădinile istorice, cum sunt Parcurile Cişmigiu şi Herăstrău, care nu s-ar mai afla în categoria spaţiilor verzi, a menţionat sursa citată.
sursa: Agerpres.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank