Clotilde Armand îl acuză pe ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, că a blocat digitalizarea Primăriei Sectorului 1 cu fonduri europene
Edilul Clotilde Armand l-a acuzat pe ministrul Cercetării şi Digitalizării, liberalul Sebastian Burduja, că a blocat digitalizarea Primăriei Sectorului 1 cu fonduri europene, „din orgolii politice, fără niciun argument, fără niciun fel de explicaţii”, relatează News.ro.
„Ministrul Cercetării şi al Digitalizării (actualmente preşedintele filialei PNL Sector 1) a blocat digitalizarea Primăriei Sectorului 1 cu fonduri europene… din orgolii politice, fără niciun argument, fără niciun fel de explicaţii. Vă spuneam zilele trecute că actuala coaliţie PNL – PSD blochează în Consiliul Local investiţiile din Sectorul 1 în toate domeniile – şcoli, sănătate, infrastructură, mediu – la ordine primite de sus. Şi pentru a vedea cum această alianţă toxică a fost constituită împotriva comunităţii locale, vă dau exemplu un proiect finanţat din fonduri europene, prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA), în valoare de 4 (patru) milioane lei, care a fost respins, săptămâna trecută, de consilierii liberali şi social-democraţi”, a scris Clotilde Armand, marţi pe Facebook.
Ea a precizat că este vorba despre un proiect complex prin care sunt implementate mai multe strategii esenţiale pentru dezvoltarea Sectorului 1 şi prin care vor fi transpuse în practică principiile bunei guvernări la nivelul administraţiei locale:
„- Strategia IT a Primăriei Sectorului 1 – cu o componentă importantă de digitalizare;
– Strategia Smart City a Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti 2023-2030;
– Strategia de comunicare a Primăriei Sectorului 1 2023-2030- care vizează inclusiv realizarea unui website inovativ pentru administraţia locală, publicarea de seturi de date în format deschis şi realizarea unui manual de identitate;
– Proceduri simplificate pentru reducerea birocraţiei, corelate cu un plan de simplificare a procedurilor administrative;
– Cursuri de formare în management strategic pentru funcţionarii din Primăria Sectorului 1;
– Programul Anual de Activitate al Consiliului Local (PAACL) 2024 (un instrument de planificare anuală a activităţii autorităţii deliberative locale; pentru a putea fi introduse în PAACL, proiectele de hotărâri trebuie să îndeplinească anumite condiţii de maturitate şi oportunitate)”.
Primarul Sectorului 1 a anunţat că, din respect pentru cetăţeni, va reveni cu acest proiect în Consiliul Local.
„Le transmit consilierilor PNL şi PSD că reforma în Sectorul 1 este ireversibilă şi că a venit momentul să lase deoparte interesele politicianiste şi să voteze pentru locuitori”, a completat Armand.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
20 comentarii