Clotilde Armand: Unsprezece blocuri de locuinţe pentru tineri vor fi construite de Primăria Sectorului 1 prin PNRR
Primăria Sectorului 1 va construi unsprezece blocuri cu aproape 400 de locuinţe pentru tineri vulnerabili şi specialişti în sănătate şi educaţie pe Strada Odăi, după ce Ministerul Dezvoltării a aprobat acest proiect de 165,6 milioane de lei pentru a fi finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a anunţat, joi, edilul Clotilde Armand, potrivit Agerpres.
Ea a precizat, într-o postare pe Facebook, că blocurile vor avea 122 de garsoniere, 183 de apartamente cu două camere şi 61 de locuinţe cu trei camere şi vor fi amenajate locuri de joacă, spaţii verzi, 400 de locuri de parcare. De asemenea, vor fi montate staţii de încărcare pentru vehiculele electrice.
Potrivit primarului, blocurile vor avea 4-5 etaje. Imobilele vor fi nZEB plus, cu performanţă energetică foarte ridicată, la care necesarul de energie din surse convenţionale este aproape egal cu zero şi acoperit cu energie din surse regenerabile.
„Pe terase instalăm panouri fotovoltaice în sistem on-grid (care se conectează la reţeaua publică), iar surplusul de energie va fi injectat în Sistemul Energetic Naţional. Aceste locuinţe sunt destinate tinerilor din comunităţile marginalizate şi grupurile vulnerabile şi pentru specialiştii în sănătate şi educaţie, raportat la cererile şi necesităţile de la nivel local. Garsonierele şi apartamentele vor fi repartizate celor care au nevoie de ele, pe criterii clar stabilite şi nu cum s-a întâmplat în trecut când au fost date clientelei de partid”, a susţinut Clotilde Armand.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.