G4Media.ro

Cluj: Atelier de scriere caligrafică medievală pe pergament şi hârtie, cu instrumente…

Foto: Biblioteca Academiei Române - filiala Cluj

Cluj: Atelier de scriere caligrafică medievală pe pergament şi hârtie, cu instrumente vechi

Biblioteca filialei Cluj a Academiei Române organizează un atelier de scriere caligrafică medievală, cu instrumente de scris de odinioară, pe pergament şi hârtie, unde cei interesaţi pot învăţa rigorile şi frumuseţea scrisului de acum câteva sute de ani, transmite Agerpres.

Atelierul cu caracter demonstrativ se va desfăşura în cadrul expoziţiei de manuscrise medievale restaurate aflate în patrimoniul Bibliotecii Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca, şi va fi coordonat de profesorul universitar dr Adrian Papahagi, care predă paleografie latină la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, precum şi un curs de codicologie în cadrul „Diplomei europene de studii medievale” a Federaţiei Internaţionale a Institutelor de Studii Medievale (FIDEM).

Atelierul va avea loc la Biblioteca Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca, luni, 14 noiembrie, cu începere de la ora 8,30.

Participanţii la acest atelier vor descoperi, astfel, că studiul codicologic şi paleografic al fragmentelor de manuscrise medievale presupune şi cunoştinţe practice de grafie latină.

Unul din elementele de autenticitate ale caligrafiei medievale va fi marcat de etapa preliminară de pregătire a „peniţelor” printr-o metodă specifică de crestare a vârfului penelor de pasăre (gâscă).

„Participanţii la atelier vor deprinde metodele de crestare şi de utilizare precisă a acestui instrument rudimentar şi persisabil de scris utilizat timp de câteva secole, respectiv de la începutul Evului Mediu timpuriu până în secolul al XIX-lea. Participanţii se vor familiariza nu doar cu acest rar ritual al crestării penelor de pasăre păstrat până astăzi doar de câţiva caligrafi profesionişti, ci şi cu diferenţele pe care materialele suport, pergamentul sau hârtia, le impun caligrafiei”, mai menţionează comunicatul organizatorilor, citat de Agerpres.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Haidați la falsificat documente medievale!

  2. Interesant.

    Azi am mai învățat un cuvânt nou, Codicology! + încă vreo 20 ce țin de codicologie.

    Vă Mulțumesc.

    🙂