Cluj Napoca: Primarul Boc se laudă cu un buget uriaș în 2023, cu aproape 50% mai mare față de cel din 2022 / Bugetul estimat la 618 milioane de euro include și proiectul Metrou, respectiv costuri de 132 de milioane de euro
Edilul Clujului, Emil Boc, scoate în dezbatere publică proiectul de buget pentru anul 2023, evidențiind o sumă uriașă de 618 milioane de euro, adică cu aproape 50% mai mult față de proiecția bugetară a anului trecut. Potrivit actualdecluj.ro, Boc a arătat că această creștere se datorează, în mare parte, costurilor prevăzute în proiectul Metroului – pentru care Primăria clujeană a semnat un contract semnat cu Ministerul Transporturilor.
Astfel, Emil Boc s-a referit la bugetul estimativ din 2023 „cu” și „fără” metrou, explicând că, față de 2022, bugetul este mai mare cu 49,94%, cu metrou, iar fără metrou, creșterea ar fi de doar 18%, relatează actualdecluj.ro
Bugetul de învestiții/dezvoltare de peste 332 de milioane de euro (din care aproape 40% implică proiectul metroului) implică proiecte multianuale, proiecte care se vor finaliza în 2023, proiecte care vor fi începute anul acesta și vor fi terminate în 2024 sau noi proiecte de dezvoltare.
În ceea ce privește metroul, primarul Boc a arătat că bugetul alocat în 2023 include partea de exproprieri, avansul pentru viitorul constructor al Magistralei1 (care va fi desemnat în urma licitației aflată în faza de evaluare la Primărie) și pregătirea documentațiilor pentru partea de proiectare, relatează actualdelcuj.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii