Clujenii, nemulțumiți de cum arată amenajările malurilor Someșului / Băncile sunt incomode, șezutul e din piatră, au spătar, iar un loc de joacă a fost desființat / Boc: Nu e gata! E deschis publicului, pentru că, în etapa în care e în prezent, ar fi păcat să-l mai ținem închis”
Proiectul de modernizare a malurilor Someșului Mic în cartierul Grigorescu a atras mai multe critici ale locuitorilor din zonă: oamenii se plâng că băncile sunt incomode, pentru că zona pe care te așezi e din piatră, nu din lemn și, în plus, nu au spătar, informează Agenția de presă Rador, care citează Radio Cluj.
Alte nemulțumiri sunt legate de starea aleilor, de faptul că a fost desființat locul de joacă pentru copii sau e criticată zona care duce spre apă.
Șantierul deschis pe ambele maluri ale Someșului a fost inspectat de mai multe ori de primarul Emil Boc. El admite că observațiile oamenilor sunt reale, dar precizează că investiția nu e încă finalizată și, când lucrările vor fi terminate, aspectele care sunt acum invocate nu vor mai exista: „Vreau să-i asigur pe cei care se uită la proiectul de pe malurile Someșului că nu este încă terminat. Plaja încă nu are nisipul adus. Trebuie făcute drenurile, după aceea se va aduce nisipul. Că așa e prevăzut în proiect. Deci, va avea nisip. Locul de joacă pentru copii de la capătul parcului va fi și el acolo. Va fi modernizat, cu echipamente noi, nu cu plastic, ci cu lemn. Pensionarii vor avea foișorul, pentru a putea juca în continuare table, cărți, șah sau pentru a se întâlni după-amiezile. Spațiile pentru fitness în aer liber vor avea și ele aparate. Nu sunt montate încă”, spune primarul.
Proiectul de reamenajare a malurilor Someșului Mic se face în baza unui concurs internațional de soluții, iar lucrările sunt realizate din fonduri europene.
Termenul de finalizare a investiției este decembrie 2023, dată care, asigură Emil Boc, va fi respectată, pentru că, altfel, se pierd banii europeni.
„Am arătat doar câteva dintre lucrurile care sunt pe linia întrebărilor cetățenilor, care considerau că proiectul este deja gata, dar el nu e gata! E deschis publicului, pentru că, în etapa în care e în prezent, ar fi păcat să-l mai ținem închis. Dar el, repet, mai are încă câteva etape importante de implementat. Și toate aceste lucruri, la care am primit sugestii, sunt avute în vedere și le vom pune în practică”, a mai spus Boc.
Până acum, firma care execută contractul a finalizat reamenajarea platoului de la Sala Sporturilor, unde vor fi organizate diferite evenimente, iar în sezonul rece poate fi amenajat un patinoar.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu