
CNAS: Ne-am confruntat cu o situaţie fără precedent / Platforma informatică a prezentat perioade de indisponibilitate, după care, începând cu 7 februarie, nu a mai funcţionat deloc pe componentele importante / Este învechită
Vicepreşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Larisa Mezinu, a afirmat, luni seară, că a existat o situaţie fără precedent, platforma informatică a sistemului medical nu a mai funcţionat deloc din 7 februarie pe componentele cele mai importante şi cele mai utilizate. Mezinu afirmă că platforma este ”învechită” şi nu mai face faţă volumului, fiind ”ţinută pe aparate” până la înlocuire, transmite News.ro.
”Într-adevăr, în începutul lunii februarie, platforma informatică a prezentat perioade de indisponibilitate, după care, începând cu 7 februarie, nu a mai funcţionat deloc pe componentele importante, utilizate cel mai frecvent în sistem, motiv pentru care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a ridicat cele două reguli importante în utilizarea platformei, şi anume, nu s-a utilizat în primul rând sistemul online al platformei, s-a trecut la utilizarea offline a sistemului şi nu s-au mai raportat în termen de 3 zile serviciile acordate şi de asemenea nu s-au mai validat serviciile cu cardul de asigurări de sănătate până când platforma a fost pusă iarăşi în funcţie în parametrii optimi”, a declarat, luni seară, la Medika TV, vicepreşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Larisa Mezinu.
Potrivit acesteia, ”platforma este una învechită, este utilizată peste capacitatea ei de a funcţiona în parametrii optimi, aşa cum a fost construită”.
”Putem spune că este ţinută pe aparate ca să funcţioneze până o vom înlocui”, a mai declarat vicepreşedintele CNAS.
Larisa Mezinu a precizat că, începând cu 1 februarie şi până pe 28 februarie, regula aceea de a raporta serviciile medicale a fost ridicată.
”Prin urmare, toţi furnizorii au acordat servicii în maniera offline şi au înregistrat serviciile în modul acesta offline al platformei, iar începând cu 12 februarie până în 28 februarie, serviciile nu s-au acordat prin semnarea acestora cu cardul de asigurări de sănătate pentru persoanele care deţineau card de asigurări de sănătate şi care ar fi putut să-l utilizeze când au beneficiat de servicii medicale. Într-adevăr, s-a lucrat insistent în această platformă în perioada aceasta de indisponibilitate. Vă pot mărturisi că ne-am confruntat cu o situaţie fără precedent, să nu mai funcţioneze pe componentele cele mai importante şi cele mai utilizate”, a mai afirmat vicepreşedintele CNAS.
Aceasta a explicat că s-a făcut apel atât la contractorii care asigură mentenanţa pe componentele importante ale platformei, cât şi la ”serviciile celor care le pot acorda ajutor în astfel de situaţii”, unul dintre cei care a răspuns fiind premierul Marcel Ciolacu.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.