G4Media.ro

CNCD a decis să nu se autosesizeze după declarațiile Elenei Lasconi criticate…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

CNCD a decis să nu se autosesizeze după declarațiile Elenei Lasconi criticate de Gabriela Firea și organizația Filia

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis să nu se autosesizeze după declarațiile Elenei Lasconi criticate de Gabriela Firea și organizația Filia, a declarat miercuri pentru G4Media șeful instituției, Csaba Asztalos.

Elena Lasconi a afirmat, într-un mesaj postat pe Facebook, la anunțul lansării unei moțiuni de cenzură împotriva guvernului Ciolacu: ”Hai cu curaj, cu onestitate și respect. Faceți din cuvintele astea fapte! Semnați moțiunea de cenzură a USR! Altfel, rămâneți ipocriți, mincinoși, cu comportament de amante care știu că sunt înșelate, care își mai iau și o smetie [=par, nuia] peste ceafă, dar care rămân în relație doar pentru că beneficiază de bani și alte privilegii”.

Centrul FILIA a criticat-o pentru că declarația sa ar fi fost “sexistă”, la fel ca și Gabriela Firea, care a cerut CNCD să se autosesizeze.

În replică, Elena Lasconi a declarat că toată viața a luptat împotriva violenței domestice.

“Stimate doamne, toată viața mea am luptat împotriva violenței domestice. Am făcut lucruri concrete, chiar am colaborat cu Filia și cu ONG-uri din toată țara. Am făcut campanii media la PROTV. Am atras atenția românilor despre acest flagel. Am luat atitudine fermă împotriva IPS Teodosie tocmai pentru că încuraja astfel de comportamente. Declarația mea nu are o conotație negativă. Dimpotrivă. Domnul Ciucă a pozat aseară în victimă spunând că iese de la guvernare. Adică sugera cumva că e într-o relație cu PSD pe care nu și-o dorește”.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Păi ar fi fost o tâmpenie!

  2. În ziua de azi, mai bine taci din gură decât sa îți exprimi vreo opinie. Ba vine centrul filia, ba „doamna” firea, ba ccr sa îți bage pumnul în gură.

  3. Niște oameni cu capul pe umeri. Puțină normalitate nu strică.