G4Media.ro

Opțiunea ”nucleară” de sancționare a Rusiei: deconectarea de la sistemul internațional de…

Sursa foto: Flickr / The White House

Opțiunea ”nucleară” de sancționare a Rusiei: deconectarea de la sistemul internațional de plăți bancare / Administrația Biden ia în calcul sancțiuni „al naibii de agresive” împotriva Rusiei în cazul unei eventuale invazii asupra Ucrainei

Oficialii americani iau în calcul în prezent un set larg de sancțiuni împotriva Rusiei menite să-l descurajeze pe președintele rus Vladimir Putin să lanseze o invazie în Ucraina, potrivit unor persoane familiare cu discuțiile, relatează CNN.

Acestea includ noi acțiuni împotriva membrilor cercului interior al lui Putin și asupra producătorilor ruși de energie și o potențială „opțiune nucleară” – deconectarea Rusiei de la sistemul internațional de plăți SWIFT, utilizat de băncile din întreaga lume.

Oficialii au spus că nu s-au luat decizii finale cu privire la aplicarea noilor sancțiuni și când să se aplice și au spus că administrația Biden este în prezent în discuții cu partenerii europeni – dintre care mulți au relații economice mai strânse cu Rusia – în speranța unei acțiuni coordonate.

Sursele CNN au spus că noile sancțiuni economice ar putea viza o varietate de sectoare, inclusiv producătorii de energie și băncile rusești. Noile sancțiuni ar putea merge ar putea avea o legătură inclusiv cu datoria suverană a Rusiei.

De asemenea, probabil că vor viza oligarhii ruși de top, limitându-le capacitatea de a călători și, eventual, întrerupându-le accesul la sistemele bancare și de carduri de credit americane.

Oficialii au analizat, de asemenea, deconectarea Rusiei de la sistemul internațional de plăți SWIFT, de care Rusia rămâne foarte dependentă, potrivit surselor citate de CNN. Aceasta este considerată o opțiune „nucleară”. Parlamentul European a adoptat o rezoluție fără caracter obligatoriu în primăvară prin care cere o astfel de mișcare în cazul în care Rusia invadează Ucraina, iar SUA au discutat despre această opțiune cu omologii UE.

„Am pus la punct un pachet al naibii de agresiv”, a spus oficialul american citat de CNN și a avertizat Rusia că, dacă invadează Ucraina, SUA și Europa vor impune împreună cele mai grave sancțiuni economice care au fost impuse vreodată unei țări, în afara Iranului și a Coreei de Nord.

Totuși, există îngrijorări că Rusia ar putea să se răzbune împotriva oricărei mișcări a SUA sau a aliaților săi, inclusiv armonizarea producției sale de energie.

„Frica este că Rusia încearcă să riposteze prin oprirea producției”, a declarat un înalt oficial american pentru CNN.

Noile descoperiri ale serviciilor de informații americane estimează că Rusia ar putea începe o ofensivă militară în Ucraina în câteva luni, deoarece adună până la 175.000 de militari de-a lungul graniței, o escaladare uluitoare despre care președintele Joe Biden a avertizat că ar putea duce la consecințe grave.

Cele mai recente evoluții apar după luni de creșteri constante a tensiunilor de-a lungul frontierei Rusia-Ucraina, care au alarmat oficialii americani și occidentali și au condus la discuții tensionate între diplomații americani și omologii lor.

Forțele ruse au capabilități de-a lungul graniței cu Ucraina să efectueze o invazie rapidă și imediată, inclusiv construirea de linii de aprovizionare, cum ar fi unități medicale și combustibil, care ar putea susține un conflict prelungit, în cazul în care Moscova ar alege să invadeze Ucraina, amintește CNN.

Oficialii au spus că nivelurile actuale de echipamente staționate în zonă ar putea furniza forțe de primă linie timp de șapte până la zece zile și alte unități de sprijin pentru o lună.

Sursa foto: Flickr / The White House

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

49 comentarii

  1. Iar rahatii leftarzi de propaganda de la CNN. Ăștia l-au luat si pe Ceasca și securitatea la minciuni și facaturi.

    Arza-i focul de nenorociți corupti leftarzi mitomani, praf și pulbere sa se aleaga din aia si toti propagandistii lor. ❌

    😂 Sperati sa nu se prindă blestemele mele, ca intenționez să-i tin pe ăștia de la CNN plus extensia o săptămână în blesteme! 😂😂😂

    • medicamente, medicamente

    • Mai lasă.ne fatalaule

    • Ce proasta esti, se vede ca nu stii nimic despre istoria Europei si SUA dupa WW2 si cat de malefici sunt Rusii. Iesi din ignoranta.

    • Se poate sa o dai dar e mai bine sa o iei zice Holivia !

    • Ar fi cazul ca Uncle Sam să-i deconecteze și de la internet pe bolșevici ca să terminăm cu scurs ura asta puturoasa de la Bolșevicia Mare.

    • Uncle Biden nu e în stare să se deconecteze de la bășini.

    • Lăsați că trimite dementia Biden o armată de soldați mutilați genital și femei gravide să se se lupte cu rușii.

  2. CNN ❌
    Soarta lui Ceasca s-o aibă, ca l-au luat la propaganda si minciuni și facaturi.

    😂 Sa vedem ce se prinde din blesteme! :))) Pe unde dau de ei, îi blestem. 😂😂😂 Scarboasa propaganda, mai rar găsești asa minciuna si coruptie ca la CNN.

    • Sa vedem ce mananci dupa ce Biden va deconecta Rusia ta de la SWIFT.

    • Mai vladimir esti obtuz rau de tot. Sper ca macar iei bani pt prostiile pe care le spui aici. Practic le raspunzi tuturor dezaxatilor si ma gave sa cred ca si tu esti la fel

    • Black hole. Livia

  3. A, am uitat,
    BideU, BideU, BideU, BideU, BideU
    5 polipi să-ti creasca-n cur. ❌

    😂
    (Asta după ce a făcut în Afganistan, sigur ca se si sperie Putin de el, zău acum).

    • Si Rusia ta a mancat bataie in Afganistan, te lauzi cu esecuri, ca orice alt rusnac.

  4. Oricine e cat-de-cat familiarizat cu situatia din USA stie ca CNN e o trompetă neo-bolsevică penibilă.
    Altfel, pericolul unui razboi e real si nu ar trebui sa bucure pe nimeni. Daca incepe, contează prea puțin cine l-a declansat.

  5. Daca iese razboi in Ucraina, romanii nu pot decat sa se bucure, fraierilor! Romania o sa aprovizioneze cu mancare, apa, sapun, periute de dinti, detergent etc etc sute de mii de trupe NATO 😉 In plus, am putea sa bagam si noi niste pretentii la retrocedarea Bucovinei a Moldovei si a Transnistriei. Pe ocolite asa.

    • s-au mai bucurat unii, înainte să înceapă de la ei – strigau: „A-dolf! A-dolf!” – după care, la final, Germania a fost arată cu plugul

      cam așa te bucuri și tu, îți faci planuri – iar a doua zi vecinii întreabă: „da’ unde-i?” păi, nu stii? i-au făcut pomenile..
      „păi cum așa??” „păi, pe ocolite, așa”..
      nu e vorba de tine, ci în general. războiul nu aduce nimic bun

    • Nu ne lua de p rosti…
      Teritoriile de care pomenesti tu au fost anexate de Rusia. Iar daca Rusia ajunge sa cucereasca Ucraina, cu siguranta nu se vor gandi sa renunte la ele. Ba poate se vor gandi sa mai ia si supliment.
      Trebuie sprijinita Ucraina prin orice mijloace. Boicot total, embargou total, o noua cortina de fier, daca trebuie. Si renuntat urgent la importul de gaz din Rusia. Conversie pe alte surse de energie, importuri din alta parte, exploatarea resurselor existente.

    • Bucuria ta de a avea razboi langa granita si poate chiar aici in ograda depaseste orice prostie spusa vreodata pe acest site. Probabil iti plac mult bombardamentele, ti-ai pregatit bunker si conserve de fasole.

    • Gândește cu capul ,citește și apoi vorbește.Americanii nu vor sa bage soldații lor la înaintare.Ei vor sa se bata țările mici pe care le coordonează ,să le aprovizioneze cu echipamente militare depășite și să încaseze găleți de bani.Nu fi naiv și ascultă proverbul „ajuta-te singur” !

  6. Mai bine le trimiteai niște rachete Javelin și Stinger la ucraineni să se poată apara mai bine și oamenii aia. Nu cred că îi ajută foarte mult sancțiunile astea. Rușii au mai avut sancțiuni și i-a durut la basca, tot ce-au vrut ei au făcut.

  7. Bidon și muricanii săi nu se vor băga nicăieri.

    • Asa ai citit tu in niste reviste in timp ce iti asteptai randul la frizerie? Prostovanule

  8. Ce mor trolii rusnaci pe aici🤣🤣🤣 s-a pus unchiu pe pitic si va tremura morcovu?😂

    • Pai aia e, se intreaba de ce s-a pus unchiul ala nebun cu acte pe rusnaci, ca pe chineji i-a rezolvat, se vor ascunde in Taiwan.

  9. „Al naibii de agresive”? Ce limbaj de doi lei! Asta-i cel mai mare diplomat al lumii? Asa crede el ca negociază cu Rusia? Bosorog prost… exista si alte alternative la SWIFT. „Opțiunea nucleara” nu cred ca-l sperie pe Putin prea tare. Sa vedeti cand va opri gazul in Europa ce ne vor dardaii bojocii, iar industria intra in colaps in 10 zile. Aia optiune nucleară!

  10. Are si Putin opțiunea nucleara: tăierea completă a gazului in Europa. Sa vedeti atunci distractie.

    • Asta o sa mearga O SINGURA DATA. Apoi europenii vor diversifica aprovizionarea, vor restrange consumul, vor face conversia la alte tipuri de energie (subventionat), asa incat santajul asta sa nu mai poata fi aplicat. Si apoi, fara vulnerabilitati, poate vor avea curajul europenii sa-si uneasca fortele si sa-l dea in spanac pe Putin. La PIB-ul UE, populatia si forta economica, in cativa ani poti avea arme cat sa strivesti Rusia ca pe un gandac. Costa ceva, dar e fezabil.

    • asta e cu dublu sens… vanzarea materiilor prime reprezinta grosul economiei mujicilor 🙂
      Noi o sa strangem din dinti putin.. sfarsitul iernii nu e asa departe. Mai bagam niste calorifere electrice in priza, mai niste eoliene si solare… In schimba rusnacii or sa crape!

  11. si cu ce ii incalzeste pe ucrainieni ca dupa invadare nu or sa mai aiba 100 de rusi vize pentru ue sau america?

  12. Dementia Joe e pe pustie,va lua urmatoarea masura : c’mon man,you know….the thing.

    https://m.youtube.com/watch?v=dwoN-FvVEsA
    https://m.youtube.com/watch?v=PpMAd7uXMSY
    https://m.youtube.com/watch?v=qr_F_XQrukM

  13. Nu va fi niciun război.
    Rusianu poate învinge o Ukraină susținută de SUA.
    Nuu are nici banii,nici tehnologia și nici resursa umană pentru a putea învinge.
    Știe și Putin știe și SUA.
    Țarul are însă nevoie de susținerea silovikii-lor ,cărora le arată că este ferm și a populației care crede în ..mesianismul Rusiei.
    Joacă teatru,o scenetă cu final cunoscut.
    Rusia va obține ,,destuparea”conductei Nord Stream 2 iar Ukraina va ,,învinge” amenințarea de la frontiere.
    Întrebarea este ce va obține SUA ?
    Încolonarea Rusiei în cordonul ,,sanitar” anti chinez ?

  14. Lăsați că trimite Biden o armată de soldați mutilați genital și femei gravide să se se lupte cu rușii.

  15. Ce spume fac fanii putinosi de aici 🙂 . Mai rasfirati baieti, mai rasfirati, ca va ies lovelele din buzunare ca lui Ciolacu si nu este frumos…

  16. Nu mai plateste Germania gazul cu cardul. O sa plateasca cu terenuri din estul Europei probabil :))

  17. Vindeti-le pe sustache deja niste rachete ucrainienilor… plus alta tehnica de lupta.

  18. Hai ca ne apropiem de 12 noaptea. Mai sunt cateva secunde..

  19. Americanii trec prea uşor cu vederea problema cea mai importantă: rusia se bazeată în principal pe mentalităţile retrodrade ale unei mari părţi din populaţia est europeană, o populaţie majoritar săracă, needucată, menţinută de influencerii bine plătiţi (servicii, partide, instituţii, corporaţii) într-o permanentă opoziţie cu valorile democraţiei occidentale. rusia investeşte enorm, alimentează şi amplifică de ani de zile acest sentiment rusofil, Dacă în România există, chiar şi în prezent, atât de mulţi nostalgici dornici de un tătuc îmi pot imagina câţi indivizi de genul sunt în Ucraina şi alte ţări foste comuniste. Cred că americanii ar fi trebuit să fie mult mai activi şi să investească mult mai mult în acest război informaţional.

  20. Optiunea nucleara e chiar aia nucleara.

  21. Biden mai vine si-ar vedea lungul nasului.
    SUA nu mai este cea mai mare putere economica și mai ales nu este singura mare putere militara.
    O alianță Rusia – China ar rezolva definitiv ecuația cu trei necunoscute care vor sa stăpânească lumea.

    • Exact ceea ce spuneam mai sus despre informaţiile aruncate la derută. De fapt, realitatea este alta: SUA este în continuare, economic şi militar, pe primul loc. Informaţiile pot fi verificate până şi de un şcolar. Până în 2030, atund când era estimat că chinezii continentali vor deveni cea mai mare putere economică, mai este mult. Toate estimările erau făcute până să li se taie accesul la furtul/informaţiile despre cele mai înalte tehnologii, singurele care vor conta cu adevărat în viitor. Doar dacă în înţelepciunea lor nu vor dori să ia cu forţa insula şi atunci vor vedea pe pielea lor ce înseamnă investiţiile occidentale.

  22. Dacă vedeți că mafia rusă retrage cheșu și adună lingouri instalați-vă sobe pe lemne că va fi nasol.
    Putin nu va închide de tot gazu dar va da atâta cât prețu să fie foarte iute , să-i usture pe băieții din vest..

  23. Dacă se sincronizează piticu cu chinezoiu, ăla cu Taiwan și ăsta cu Ucraina, s-o kakat tăt pe el boșorogu

  24. Din păcate prostii nu au dispărut, dar ești pe drumul cel bun!!!

  25. Atunci e cazul sa dispară și imperiul rusesc!!!