G4Media.ro

BREAKING: Coaliția anunță alegerile prezidențiale pe 24 noiembrie și 8 decembrie /…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

BREAKING: Coaliția anunță alegerile prezidențiale pe 24 noiembrie și 8 decembrie / Alegerile parlamentare pe 1 decembrie

UPDATE 3: Premierul Marcel Ciolacu a anunțat în debutul ședinței de guvern că va adopta chiar astăzi hotărârea de guvern prin care validează calendarul alegerilor, după acordul din coaliția de guvernare. Astfel, alegerile prezidențiale vor fi organizate la 24 noiembrie – turul întâi și 8 decembrie – turul al doilea, iar alegerile parlamentare la 1 decembrie.

UPDATE 2: PSD și PNL au anunțat, prin comunicate identice, că alegerile prezidențiale și cele parlamentare vor fi intercalate. Astfel, primul tur al prezidențialelor va fi pe 24 noiembrie, urmat de alegerile parlamentare pe 1 decembrie, apoi turul 2 al prezidențialelor pe 8 decembrie. Ulterior, Nicolae Ciucă, șeful PNL, a anunțat că executivul va adopta astăzi o hotărâre de guvern pentru a stabili data alegerilor.

G4Media a scris în premieră că PSD va propune varianta alegerilor intercalate, cu alegerile parlamentare plasate între cele două tururi ale prezidențialelor.

Care este miza acestui calendar? Partidele care își duc candidații la prezidențiale în turul 2 vor fi ”premiate” la alegerile parlamentare dintre cele două tururi, pentru că vor beneficia de mobilizarea alegătorilor proprii care au o miză politică majoră. În schimb, partidele care nu își vor duce candidatul în turul secund al prezidențialelor ar putea fi penalizate de electorat la alegerile parlamentare.

De notat că alegerile parlamentare vor avea loc pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României.

Vezi mai jos comunicatul integral:

Coaliția de guvernare a finalizat discuțiile pe marginea calendarului electoral pentru alegerile prezidentiale si parlamentare.

Astfel, ținând cont și de opiniile exprimate de celelalte formațiuni politice, reprezentanții Coaliției au fost în consens în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale, dupa cum urmeaza:

– primul tur în data de 24 noiembrie
– al doilea tur în data de 8 decembrie.

De asemenea, s-a ajuns la un numitor comun pentru organizarea alegerilor parlamentare în data de 1 decembrie.

UPDATE 1: Ședința coaliției a început. De la PNL participă Nicolae Ciucă, Lucian Bode și Cătălin Predoiu, iar de la PSD – Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Paul Stănescu, Mihai Tudose și Marian Neacșu

Coaliţia de guvernare ar putea decide în şedinţa de joi data alegerilor prezidenţiale şi parlamentare din acest an, transmite Agerpres.

După ce s-au exprimat în spaţiul public pe organizarea la date diferite a acestor scrutinuri, liderii PSD şi PNL se reunesc joi să se pună de acord asupra calendarului electoral.

Luni şi marţi, premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a avut consultări cu partidele politice pe tema datei de organizare a alegerilor prezidenţiale şi parlamentare.

Şeful Executivului a anunţat încă de vinerea trecută că îi va invita pe liderii partidelor politice să discute despre calendarul alegerilor prezidenţiale, argumentând că „ţopăiala” pe această temă afectează încrederea între parteneri şi trebuie să înceteze.

Luni, la discuţiile cu prim-ministrul au participat, pe rând, reprezentanţii USR, AUR, UDMR, SOS România, cei ai Grupului minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor şi cei ai PUSL. Marţi, dialogul a continuat cu reprezentanţii REPER şi cei de la Forţa Dreptei.

Delegaţia USR a reafirmat, la discuţiile de la Guvern cu privire la calendarul alegerilor, că doreşte respectarea legii şi alegeri la termen, după cum a declarat preşedintele formaţiunii, Elena Lasconi.

Preşedintele partidului extremist AUR, George Simion, a afirmat că formaţiunea sa era pregătită pentru alegeri prezidenţiale pe data de 15 septembrie, dar premierul Marcel Ciolacu „a fost păcălit din nou”, „pare captiv unor grupuri de interese” şi ia în calcul luna decembrie.

Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, a declarat că Uniunea Democrată Maghiară din România susţine separarea alegerilor prezidenţiale de cele parlamentare şi a propus, la consultările cu premierul Marcel Ciolacu, de la Palatul Victoria, ca alegerile pentru preşedintele ţării să fie stabilite în luna octombrie.

Reunită luni în şedinţa Biroului Politic Naţional, conducerea PNL a fost de acord, în unanimitate, ca alegerile prezidenţiale să aibă loc la termen, anume în luna noiembrie, a declarat preşedintele formaţiunii, Nicolae Ciucă. „În unanimitate, toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord ca în continuare să susţinem desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen”, a spus liderul liberal.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

17 comentarii

  1. cum? Au intercalat comasarea?

  2. alegerile parlamentare pe 1 decembrie inseamna mai multi votanti fideli PSD-ului care voteaza calm.
    E o traditie ca de 1 decembrie oamenii sa se relaxeze la piscina in Bulgaria

    • Ghinion

    • AndreiMatei,
      Te plătește Psd-ul sau postezi din convingere (interes, că nu există vreo ideologie la Psd, decât dorința de a fura) ?

    • andreimatei, un suflet gol cu puseuri de satisfactie conditionate exclusiv de succese pesediste de orice fel. Vezi că anxietatea se trateaza si cu ganduri pozitive, nu doar cu alcool ca-n cazul tău.

  3. 👍🏻…
    🇪🇺 & USR 👍🏻

  4. Atâta timp și energie pierdute degeaba!

  5. La momentul asta Ciolacu este presedinte. Daca PNL nu-si schimba candidatul, PSD ia presidentia. Ciuca e pe locul 5 in toate sondajele si nu prinde turul 2. Ciolacu si cu Geoana vor intra in turul 2 dar voturile lui Geoana vor fi furate pe rupte pt ca el nu are partid si deci nu va avea reprezentanti in sectii.

    • Wishful thinking !
      Ciolacu nu are cum să ia mai multe voturi decât are Psd-ul. Niciodată Ciolacu nu va lua peste 35%, oricine ar fi contracandidatul din turul 2.

  6. …Aha.Deci comasate. intercalate, anticipate, justificate…aprobate.. „Din chaos, Doamne,-am apărut și m-aș întoarce-n chaos…” vorba poetului Mihail Eminescu

  7. De ce nu se comaseaza turul I al prezidentialelor cu parlamentarelor (cum este deja cutuma in Romania, incepand cu 1990)? Acum n-ar fi o economie? Dar cand s-au comasat locale cu europarlamenatre era! Daca tot a facut consultari, poate trebuia ca Ciolacu sa-i intrebe pe participanti ce parere au de aceasta varianta a lui. E clar ca acele consultari au fost absolut degeaba! Ar trebui sa li se scada din salariu parlamerntarilor timpul pierdut cu ele!

  8. De ce nu aţi pus parlamentarele deodată cu unul dintre tururile de la prezidenţiale? Vă doare undeva de banii României!

  9. Aștept pensia mărită și cu cît? Marea întrebare de a fi s-au a nu fi la vot.

  10. Pentru personalul din secții va fi foarte obositor cu trei weekenduri de alegeri la rând, dar pentru PSD nu e o problemă. Să fie oamenii obosiți să fie haos, să se fure ușor.
    Oricum n-au de ce să se teamă, românii sunt sedați.