Coaliția Fiecare Vot lansează înscrierile pentru observatori la alegerile prezidențiale
Coaliția Fiecare Vot lansează înscrierile pentru observatori la alegerile prezidențiale. Înscrierile se fac exclusiv online, prin platforma Fiecarevot.ro, iar persoanele care vor să fie observatori la alegeri trebuie să nu facă parte din partide politice, să fie imparțiale și să nu se implice în campania electorală. Pentru primul tur, termenul limită pentru înscrieri este 2 noiembrie pentru străinătate și 5 noiembrie pentru țară.
Comunicatul integral al Coaliției Fiecare Vot:
Coaliția Fiecare Vot continuă campania de monitorizare a proceselor electorale și lansează înscrierile pentru observatori la alegerile prezidențiale din noiembrie 2019. Organizațiile membre vor monitoriza votul în secții din țară și din străinătate, pentru cele două tururi de scrutin, pentru votul în avans (vineri-sâmbătă) și pentru ziua de duminică. Persoanele interesate trebuie să aibă cetățenia română, drept de vot și să nu facă parte dintr-un partid politic.
Înscrierile se fac exclusiv online, prin platforma Fiecarevot.ro, coordonată de Geeks for Democracy. Pentru primul tur, termenul limită este 2 noiembrie pentru străinătate și 5 noiembrie pentru țară. Recrutarea și acreditarea observatorilor, organizarea sesiunilor de training, coordonarea echipelor de observatori și susţinerea activităţii acestora în zilele alegerilor, precum şi raportarea concluziilor se realizează de către organizații active la nivel național: Expert Forum, Observatorul Electoral, Centrul pentru Resurse Civice (Constanța), Centrul pentru Studiul Democrației (Cluj), Asociatia Pro Democratia Club Craiova, Civica (Iași), GHEPart (Curtea de Argeș).
Completarea formularului durează 15 minute și implică o declarație pe proprie răspundere, conform căreia persoanele care se vor înscrie nu fac parte din partide politice. Activitatea nu este remunerată.
Observarea alegerilor vizează exclusiv integritatea procesului electoral, de aceea, observatorii trebuie să fie fără excepție imparțiali și să nu se implice în campania electorală. Toți observatorii încep activitatea cu o oră înainte de deschiderea secțiilor de votare și o încheie după ora 21:00, odată cu închidere secțiilor.
Se vor organiza sesiuni de pregătire online (cu sprijinul Rezistența TV) și offline pentru observatori înaintea alegerilor, în București și în țară. În ziua scrutinului, fiecare observator va completa fişe de observare sau va putea utiliza aplicația pentru smartphone realizată de Code4 România și va fi în legătură continuă cu echipa FiecareVot, online și prin call-center 0800 080 200.
Pe baza concluziilor extrase, FiecareVot și partenerii săi vor face recomandări autorităților competente pentru o mai bună desfășurare a alegerilor viitoare. Rapoartele Fiecare Vot sunt singurele care au fost publicate de organizații neguvernamentale în ultimii ani și au oferit o perspectivă alternativă față de cea a partidelor politice sau cea guvernamentală asupra procesului electoral.
Toate detaliile privind înscrierea se găsesc pe www.fiecarevot.ro.
FiecareVot este o iniţiativă civică pentru observarea alegerilor şi referendumurilor.
Scopul activităţii observatorilor este acela de a identifica şi semnala autorităţilor şi publicului neregulile survenite în procesul electoral. FiecareVot se bazează în primul rând pe efortul voluntar si neremunerat al cetăţenilor neafiliaţi politic, cu spirit civic. Până acum peste 3000 de cetăţeni au participat la observare prin intermediul platformei FiecareVot.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii