G4Media.ro

Coaliţia PSD -PNL discută luni despre candidaţii comuni la sectoarele Capitalei şi…

Foto colaj: Octav Ganea / Inquam Photos, Ilona Andrei / G4Media

Coaliţia PSD -PNL discută luni despre candidaţii comuni la sectoarele Capitalei şi în Timişoara, Braşov sau Bacău

Coaliţia de guvernare PSD-PNL se reuneşte luni de la ora 11.00 pentru a definitiva candidaturile ce vor fi susţinute de ambele partide, la sectoarele Capitalei dar şi să stabilească dacă vor merge cu candidaţi comuni şi listă comună la alegerile locale, în mai multe oraşe municipiu din ţară, precum Timişoara, Braşov şi Bacău, unde sunt în funcţie primari USR. O decizie este aşteptată şi în privinţa deschiderii listei la alegerile europarlamentare, după retragerea Ramonei Chiriac, transmite News.ro.

PSD şi PNL trebuie să decidă cine vor fi candidaţii susţinuţi de ambele partide la sectoarele Capitalei. Dacă PNL ar urma să pună canidaţi la sectorul 1, în persoana lui George Tuţă şi sectorul 6, actualul primar Ciprian Ciucu, PSD va desemna candidaţii la sectoarele 2 şi 5, sectoarele 3 şi 4 urmând să rămână cu candidaţii primari în funcţie, Robert Negoiţă şi Daniel Băluţă.

În ţară, situaţia este mai complicată, deoarece sunt filiale ale PNL care nu doresc să colaboreze la alegerile locale din luna iunie.

Delegaţia din Timiş a votat în unanimitate împotriva alianţei electorale cu PSD la Consiliul Naţional Extraordinar al PNL, convocat duminică seara. Toţi cei 21 de delegaţi ai judeţului Timiş au votat împotriva acestei alianţe pe care liberalii timişeni o consideră nefirească, anunţă filiala într-un comunicat transmis luni dimineaţă.

Şi ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu a declarat joi că în opinia sa este foarte sănătos să rămână la nivelul de europarlamentare, iar la locale fiecare are primarii lui, aleşii lui, mesajele lui. Gorghiu a mai spus că, Indiferent de numele femeilor, procentul de 30% trebuie să fie pe orice listă de alegeri, nu doar pentru europarlamentare.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, declara vineri, la Timişoara, că în şedinţa coaliţiei de luni se va decide dacă la alegerile locale din municipiile reşedinţă de judeţ Timişoara, Braşov şi Bacău se va merge în alianţă cu PSD. ”Pe noi ne interesează, la nivelul coaliţiei, să recâştigăm primăriile municipiilor unde nu avem primari”, precizat Ciucă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Nu mai votez cu PNL…..

  2. Nu mai votez cu PNL-ul aflat în alianță cu ciuma roșie! Rușine!

  3. Nu mai votez PNL la alegerile din 2024. Cu psd nu votam oricum.

  4. Alianta PSD-PNL e un pericol major pentru democratia din Romania. Au majoritate parlamentara, guvern, presedinte, conduc absolut orice institutie publica, orice agentie guvernamentala, orice organism de reglementare. Au numit 8 din cei 9 judectori de la CCR. AU si 93% dintre primariile din tara.

    Si tot nu le ajunge, acum fac calcule cum sa castige si cele 20-30 de primarii pe care le mai are USR-ul.

    Trebuie opriti prin vot inainte de a transforma Romania intr-o caricatura de democratie, a la Rusia.

  5. Pe la Timisoara inca mai sunt oameni cu tigle pe casa si ceva bun simt ..