G4Media.ro

Coaliția Vot Corect lansează campania de înscrieri pentru observatori electorali la alegerile…

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Coaliția Vot Corect lansează campania de înscrieri pentru observatori electorali la alegerile prezidențiale din 2025

În contextul apropierii alegerilor prezidențiale din luna mai 2025, Coaliția Vot Corect, un consorțiu format din organizații civice angajate în apărarea democrației și a drepturilor omului, lansează campania de înscrieri pentru observatori independenți.

Coaliția este formată din organizații cu experiență: Expert Forum (București), Asociația Civica (Iași), Asociația Rădăuțiul Civic (Rădăuți), Centrul pentru Studiul Democrației (Cluj-Napoca), Centrul pentru Resurse Civice (Constanța) și Observatorul Electoral. Acestea mobilizează resurse și expertiză la nivel național și în străinătate pentru a acredita observatori care vor avea un rol esențial în monitorizarea zilelor alegerilor. Code for Romania dezvoltă aplicația Vote Monitor, pe care organizațiile o folosesc de mai mulți ani pentru colectarea de date de la observatori în timp real.

Cine sunt observatorii și cum se înscriu cei interesați?

Observatorul este un cetățean cu drept de vot, voluntar, care nu face parte din niciun partid politic. Rolul său este să urmărească corectitudinea procesului electoral în secțiile de votare, fără a interveni direct în desfășurarea operațiunilor electorale. Persoanele care doresc să se înscrie ca observator nu trebuie să fie implicate activ în campania electorală a unui partid sau candidat în aceste alegeri. Activitatea observatorilor se bazează pe un Cod de Conduită care detaliază principiile după care trebuie să se ghideze aceștia. Toți observatorii trebuie să respecte drepturile fundamentale ale omului și principiile democratice. Activitatea de observator este incompatibilă cu cea de candidat (chiar și independent), delegat din partea unui partid politic, de operator de calculator sau de membru al unui birou electoral.

Înscrierea ca observator se face exclusiv online, prin platforma observatori.votcorect.ro. Cei interesați vor completa un formular în care vor furniza datele necesare acreditării. Formularul include întrebări care ne ajută să organizăm mai eficient procesul de observare. Echipa Vot Corect va verifica fiecare profil în parte înainte de a acorda acreditarea.

„Activitatea nu este remunerată, ci se bazează pe voluntariat. Însă ne asigurăm că observatorii noștri sunt pregătiți și informați pentru a face față provocărilor zilelor votării. Oferim training și materiale necesare pentru îndeplinirea cu succes a tuturor sarcinilor (precum un Manual al Observatorului) și asistență electorală, inclusiv prin intermediul unui call center care va funcționa pe toată durata zilelor alegerilor. Fiecare observator va completa fişe de observare prin intermediul aplicației Vote Monitor, prin care colectăm date legate de zilele alegerilor, dar și alerte legate de posibile nereguli.”

Perioada de înscrieri este deschisă începând de marți și se încheie astfel:

pentru primul tur al alegerilor prezidențiale – țară și străinătate: 24 aprilie, inclusiv
pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale – țară și străinătate: 11 mai – doar dacă nu v-ați înscris înaintea primului tur de scrutin. Acreditarea pentru primul tur este valabilă și pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale.

La alegerile din 2024 partenerii din coaliția Vot Corect au acreditat aproape câte 800 de observatori în țară și în străinătate, pentru fiecare scrutin. Aceștia au monitorizat deschiderea secțiilor de votare, procesul de votare, numărarea voturilor și raportarea rezultatelor, parțial renumărarea voturilor, asigurându-se că toate aceste etape respectă legea și standardele electorale. Problemele raportate de observatori ne-au permis să sesizăm autoritățile relevante cât mai rapid.

„După ziua votării, datele colectate ne permit să tragem concluzii cu privire la modul în care s-au organizat alegerile și să publicăm rapoarte de observare, care includ și recomandări ce contribuie la îmbunătățirea proceselor electorale viitoare. Pentru a crește eficiența observării, ne întâlnim cu decidenții politici și autoritățile electorale pentru a discuta recomandările și modul în care poate fi îmbunătățit modul de organizare a alegerilor.”

Observatorii acreditați de coaliția Vot Corect fac parte dintr-un efort mai larg de protejare a integrității electorale și de promovare a transparenței în procesul democratic. Rapoartele și reacțiile rapide legate alegeri (inclusiv cele despre anularea alegerilor), publicate de Expert Forum și parteneri au contribuit la îmbunătățirea legislației electorale, la creșterea integrității și transparenței proceselor electorale și au tras atenția asupra unor încălcări ale legislației și standardelor electorale.

Pentru mai multe informații despre coaliție, activitatea de observare și înscrieri vizitați www.votcorect.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.