Cod galben de furtună în şapte judeţe, miercuri dimineaţa / Vânt puternic în zona Dobrogei
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri dimineaţa, atenţionări Cod galben de furtună în localităţi din şapte judeţe din Muntenia şi Oltenia, precum şi un Cod galben de vânt puternic în Dobrogea, anunță Agerpres.
Astfel, în următoarea oră, în localităţi din judeţele Ialomiţa, Prahova, Buzău, Gorj, Dolj, Vâlcea şi Mehedinţi se vor semnala descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, local averse care vor acumula 15-20 litri/mp.
De asemenea, până la ora 9:00, în judeţele Constanţa şi Tulcea se vor semnala, local şi temporar, intensificări ale vântului care vor depăşi la rafală 55 – 60 km/h.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank