Cod galben de furtună în sud-est, inclusiv București. Inspectoratul pentru Situații de Urgență le cere cetățenilor să curețe șanțurile și rigolele
Agenția de meteorologie a emis pentru sâmbătă un cod galben de furtună în mai multe județe din sud-estul țării și anunță instabilitate atmosferică temporar accentuată.
Astfel, în Muntenia, Dobrogea și estul Olteniei vor fi de sâmbătă până duminică dimineață perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, fulgere, vânt puternic, iar pe alocuri vijelii și grindină, potrivit ANM. Cantitățile de apă vor depăși 25 – 35 l/mp.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență recomandă populaţiei printr-un mesaj pe Facebook să curețe șanțurile și rigolele de scurgere. De asemenea, autoritățile le cer cetățenilor să nu traverseze râurile prin apă și să nu se apropie de malurile acestora. (Foto: IGSU)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii