G4Media.ro

Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în 20 de judeţe şi…

sursa foto: Cititor G4Media

Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în 20 de judeţe şi în Bucureşti, pe parcursul zilei de marţi

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată pentru 20 de judeţe şi municipiul Bucureşti, valabilă marţi, între orele 12:00 şi 21:00, transmite Agerpres.

Potrivit ANM, în intervalul menţionat, în zona continentală a Dobrogei, în sudul Moldovei, în cea mai mare parte a Munteniei, în Maramureş, nordul Crişanei, în nord-vestul Transilvaniei şi în nordul Carpaţilor Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului şi vijelii (rafale în general de 55-70 km/h), grindină, descărcări electrice şi averse torenţiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20-25 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp.

Sunt vizate de atenţionare judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bihor, Galaţi, Vrancea, Buzău, Brăila, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman, Ilfov şi municipiul Bucureşti, integral, şi parţial Cluj, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Constanţa şi Tulcea.

Totodată, marţi rămâne în vigoare şi Codul roşu de caniculă şi disconfort termic deosebit de accentuat valabil în cea mai mare parte a ţării. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 şi 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33 – 36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Doar judeţele Maramureş Bistriţa-Năsăud, Harghita şi Mureş (parţial) se vor afla sub Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, restul fiind sub Cod roşu. În cele patru judeţe valul de căldură va persista. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 35 – 37 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

De asemenea, pentru miercuri, 17 iulie, ANM a emis o avertizare Cod roşu de caniculă pentru Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei şi sudul Transilvaniei şi al Crişanei, unde valul de căldură va continua să fie intens. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 şi 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33-36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Minimele termice nu vor coborî sub 22-24 de grade, astfel că vor caracteriza nopţi tropicale.

Pe de altă parte, va fi în vigoare un Cod portocaliu în Maramureş şi local în Crişana, Transilvania şi nordul Moldovei, unde valul de căldură va persista. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 33-37 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopţi tropicale.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează