Cod galben de vânt, vijelii, instabilitate atmosferică, valabil până duminică dimineaţa în cinci judeţe din vestul ţării
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, vijelii, instabilitate atmosferică, valabilă până duminică dimineaţa în cinci judeţe din vestul ţării, relatează Agerpres.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 23 septembrie, ora 18:00 – 24 septembrie, ora 3:00, în Crişana, Banat şi Maramureş, vor fi perioade cu intensificări ale vântului şi vijelii, vitezele la rafală fiind de 55-60 km/h şi izolat de peste 70 km/h. Local vor fi şi averse, descărcări electrice şi grindină, iar în intervale scurte de timp se vor acumula cantităţi de apă de 15-20 l/mp şi izolat de peste 25 l/mp.
ANM precizează că, duminică, vor fi manifestări de instabilitate atmosferică în jumătatea de vest a ţării.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank