G4Media.ro

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe, care va intra…

Sursa foto: Facebook / ISU Dâmbovița

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe, care va intra în vigoare la ora 13:00 şi va fi valabil până la ora 22:00

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis duminică o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe, care va intra în vigoare la ora 13:00 şi va fi valabilă până la ora 22:00, relatează Agerpres.

Potrivit hidrologilor, în intervalul menţionat se pot depăşi Cotele de Atenţie pe anumite râuri din judeţele: Alba, Cluj, Sibiu, Hunedoara, Caraş-Severin, Timiş, Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa.

Astfel, vor fi afectate râurile din bazinele hidrografice: Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Târnava – amonte S.H. Brănişca (judeţele: Alba, Sibiu şi Hunedoara), Timiş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Teregova – amonte S.H. Lugoj (judeţele: Caraş Severin şi Timiş), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sebeş Olt – amonte Ac. Ioneşti (judeţele: Sibiu, Vâlcea şi Argeş), Ialomiţa – bazin amonte S.H. Moroeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Moroeni – amonte Ac. Pucioasa (judeţul Dâmboviţa).

Atenţionarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare duminică, în intervalul orar 16:00 – 20:00, pe unele râuri mici din judeţele Hunedoara şi Alba.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...