G4Media.ro

Cod portocaliu de caniculă în 4 judeţe, sâmbătă; Cod galben în 11…

Photo 147982844 © Chumphon Whangchom | Dreamstime.com

Cod portocaliu de caniculă în 4 judeţe, sâmbătă; Cod galben în 11 judeţe şi Bucureşti

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri o avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic pentru patru judeţe şi o atenţionare Cod galben pentru 11 judeţe şi municipiul Bucureşti, valabile pe parcursul zile de sâmbătă, transmite Agerpres.

Potrivit meteorologilor, în judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Brăila şi partea continentală a judeţului Constanţa, aflate sub Cod portocaliu, va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 38-39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală, subliniază ANM.

Totodată, conform atenţionării Cod galben, în sud-vestul, centrul şi nordul Munteniei, sudul şi centrul Moldovei şi în cea mai mare parte a Dobrogei, va fi caniculă şi disconfort termic, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi în general de 35 -36 de grade, iar minimele se vor situa în jurul a 20 de grade.

Sunt vizate de această atenţionare judeţele Vaslui, Galaţi, Tulcea, Constanţa (parţial), Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Ilfov, Giurgiu, Teleorman şi municipiul Bucureşti.

Pe de altă parte, pe parcursul zilei de sâmbătă instabilitatea atmosferică va fi accentuată în sud-vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi la munte, iar seara şi noaptea, în special în est şi sud-est.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...