Cod portocaliu de ploi abundente în regiunea Moldovei/ Cod galben pentru averse torențiale în 25 de județe
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi dimineaţa o avertizare Cod portocaliu de ploi abundente pentru cinci judeţe din Moldova şi o atenţionare Cod galben pentru 25 de judeţe.
Potrivit meteorologilor, de joi, ora 12:00, până vineri, ora 6:00, se vor afla sub Cod portocaliu judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ şi Bacău, unde vor fi ploi abundente şi se vor acumula cantităţi de apă de 40-70 l/mp.
De asemenea, conform atenţionării Cod galben, pe parcursul zilei de joi, în Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova şi local în Muntenia, vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, pe alocuri însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină.
În noaptea de joi spre vineri (28/29 aprilie), aria ploilor se va restrânge spre nord-estul ţării. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20-30 l/mp şi izolat peste 40 l/mp.
Se vor afla sub această atenţionare, până vineri, la ora 6:00, judeţele Vaslui, Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Buzău, Vrancea, Covasna, Braşov, Sibiu, Mureş, Harghita, Bistriţa-Năsăud, Gorj, Alba, Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bihor, Arad şi, parţial, Hunedoara, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.
sursa: Agerpres.ro, Sursa foto: G4Media.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank