Codrin Ștefănescu va candida pentru funcția de secretar general al PSD
Codrin Ștefănescu anunță într-un comunicat de presă că își depune candidatura pentru funcția de secretar general al PSD la congresul partidului din 29 iunie. Codrin Ștefănescu a fost îndepărtat din funcție de Viorica Dăncilă imediat după condamnarea lui Liviu Dragnea la închisoare. Reamintim că, potrivit surselor G4Media.ro, Dăncilă îl susține pe fostul ministru al tineretului, Marius Dunca, pentru funcția de secretar general al PSD.
Potrivit unor surse din PSD, Viorica Dăncilă intenționează să schimbe regulile privind alegerea secretarului general în timpul congresului din 29 iunie. Astfel, ar urma să fie operată o modificare la statut, la cererea mai multor lideri de filiale, astfel încât secretarul general să nu mai fie ales prin votul delegaților, ci prin votul CEX.
”Mă cunoașteți! Și cu bune și cu rele. Indiferent ce se spune sau se poate inventa despre mine, am fost permanent și necondiționat alături de partid, de liderii județeni, de primari, de consilierii județeni și locali. Eu sunt Codrin Ștefănescu. Am foarte mulți prieteni și parteneri care nu m-au trădat niciodată și care cred în mine. Uneori sunt dificil, dar toate acțiunile mele sunt pentru binele partidului. Îmi pun tot sufletul pentru voi și pentru PSD”, a scris acesta în comunicatul citat.
Foto: Inquam Photos/ Autor: Bogdan Dănescu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii