G4Media.ro

Coduri galben și portocaliu de ploi, posibile inundații în sud-vestul țării

sursa foto: ISU Alba

Coduri galben și portocaliu de ploi, posibile inundații în sud-vestul țării

Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) și Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) au emis sâmbătă avertizări Cod Galben și Cod Portocaliu pentru sud-vestul țării, anunță Ministerul Mediului.

Avertizarea meteorologică este valabilă în intervalul 05 august, ora 18:00 – 06 august, ora 10:00. Potrivit acesteia, în județele Arad, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Gorj și în zona de munte a județului Vâlcea și Alba vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale în general de 70…80 km/h) și pe arii restrânse vijelii puternice și grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…50 l/mp și izolat de peste 70…80 l/mp.

În urma avertizării meteo, hidrologii INHGA estimează că, pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.

În acest interval, bazinele hidrografice afectate vor fi: Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Desnăţui, Desnăţui, Jiu, Olt, Argeş.

De asemenea, meteorologii ANM au emis și o avertizare Cod Galben pentru caniculă. Potrivit acesteia, pe parcursul zilei de sâmbătă (05 august) în Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș, Oltenia, Muntenia și sud-estul Moldovei va fi caniculă, disconfortul termic se va menține ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...