G4Media.ro

Coduri galbene de vânt și ceață în Transilvania și Muntenia, anunță Administraţia…

sursa foto: Pixabay

Coduri galbene de vânt și ceață în Transilvania și Muntenia, anunță Administraţia Naţională de Meteorologie

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă şi vânt, ce vizează mai multe zone din Muntenia şi Transilvania.

Potrivit meteorologilor, până la ora 10:30, în judeţul Ialomiţa (localităţile: Feteşti, Făcăeni, Borduşani, Vlădeni, Movila şi Stelnica), precum şi în judeţul Călăraşi (în: Călăraşi, Modelu, Borcea, Roseţi, Perişoru, Jegălia, Unirea, Ştefan cel Mare şi Dichiseni) se va semnala ceaţă, fenomen ce va determina scăderea vizibilităţii sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

De asemenea, până la ora 11:00, în judeţul Braşov (îndeosebi în: Braşov, Zărneşti, Codlea, Râşnov, Prejmer, Tărlungeni, Bran, Ghimbav, Hărman, Bod, Vulcan, Hălchiu, Cristian, Sânpetru şi Budila) şi în judeţul Sibiu (la: Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Turnu Roşu şi Boiţa) vor fi intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală 55 – 70 km/h.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Pixabay

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...