Coduri galbene și portocalii de ploi pe aproape tot cuprinsul țării / Averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină
Până marți, la ora 22, aproape întreg teritoriul țării e sub coduri galben și portocaliu de ploi.
Sub cod galben vor fi zone din Oltenia, Transilvania, Maramureș, Muntenia, Dobrogea și la munte, cea mai mare parte a Moldovei și local în Crișana și Banat.
”Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp. În regiunile sud-estice disconfortul termic va fi în continuare ridicat”, precizează ANM.
Sub cod portocaliu vor fi județele din nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei și sud-vestul Transilvaniei, unde se preconizează a fi perioade cu averse torențiale.
”În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 40…50 l/mp și pe arii restrânse de peste 60…70 l/mp”, se arată într-un comunicat remis de ANM.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu