G4Media.ro

Colaborarea este noua competiție la Cluj IT – singurul Cluster din România…

Colaborarea este noua competiție la Cluj IT – singurul Cluster din România implicat în 3 EuroClustere, cu oportunități de peste 3 milioane de euro pentru IMM-urile europene (PARTENERIAT)

  • Reprezentanții companiilor membre Cluj IT Cluster au discutat despre oportunitățile colaborării, la Clubul Managerilor în IT;
  • Plecând de la principiul colaborării, CLUJ IT este parte a trei proiecte de tip EuroCluster care aduc IMM-urilor oportunitatea de a accesa peste 3 milioane de euro în finanțări directe, prin scheme de tip finanțare în cascadă, până în 2025;
  • Cluj IT Cluster este singurul cluster din România implicat în 3 proiecte EuroCluster;

Clubul Managerilor în IT (CMIT), eveniment organizat cu regularitate de Cluj IT Cluster, este locul în care reprezentanții celei mai titrate asociații de profil din România se întâlnesc pentru a dezbate metode de extindere a ecosistemului, de eficientizare a activității companiilor din industrie, de pregătire mai bună în fața competiției, dar și de prezentare a celor mai noi oportunități interne și internaționale.

Cea mai recentă întâlnire CMIT a avut loc în 16 februarie, la Cluj-Napoca, unul dintre punctele agendei fiind cel dedicat ”puterii colaborării”. Președintele Cluj IT Cluster, Stelian Brad, a adus în fața celor prezenți o prezentare care s-a focusat pe relevanța cooperării în industria IT, ca principal motor al inovării într-o lume în care schimbările rapide sunt singura constantă. 

Am reușit să construim o comunitate puternică și unită în jurul Cluj IT, creând cadrul care asistă și încurajează colaborarea companiilor și universităților în proiecte de afaceri. Acest cadru furnizează transparență și încredere, ceea ce a dus la povești de succes care merită a fi cunoscute. Ne mândrim cu faptul că modelul nostru de colaborare este o sursă de inspirație și motivare, astfel fiind capabili să facem față oricărei provocări, pentru a face lumea un loc mai bun prin intermediul tehnologiei.”, susține Stelian Brad.

De altfel, principiul colaborării reprezintă piatra de fundament a tuturor acțiunilor întreprinse și implementate de ecosistemul Cluj IT, atât în activitățile de zi cu zi, cât și în proiectele aflate în derulare. 

Cel mai recent exemplu în acest sens sunt cele 3 proiecte de tip EuroCluster, care aduc companiilor mici și mijlocii finanțări directe, sub formă de granturi, fiecare proiect reprezentând în același timp un punct de intrare a acestora pe piața europeană pe direcții prioritare cum sunt: accesarea pieței europene de sănătate, parteneriate strategice între companii din ecosistemele digitale și domeniul producției sau dezvoltarea de modele de afaceri și proiecte inovative în sectoarele mobilă-interioare, IT și energie.      

Cumulat, cele trei proiecte aduc IMM-urilor din Europa oportunitatea de a accesa peste 3 milioane de euro în finanțări directe, prin scheme de tip finanțare în cascadă până în 2025. Companiile pregătite pentru a face primii pași spre intrarea pe piața europeană sunt invitate să urmărească canalele clusterului (pagina web clujit.ro și rețelele sociale) pentru detalii privind primele apeluri pentru aplicații și servicii de sprijin prin acest tip de proiect. 

Cluj IT Cluster este singurul cluster din România implicat în 3 proiecte Eurocluster.

Emil Ștețco, reprezentantul companiei Zetta Cloud, unul dintre cei mai noi membri ai Cluj IT Cluster, a declarat că experiența firmei pe care o conduce îi arată că oportunitățile din piață pot fi adresate mai ușor și mai eficient într-un sistem colaborativ în care fiecare membru al unui consorțiu format aduce ceea ce are mai bun.

La Zetta Cloud, suntem ferm convinși că lucrul în colaborare cu alte companii este esențial pentru a obține o perspectivă amplă asupra pieței și pentru a dezvolta soluții inovatoare care să răspundă nevoilor clienților noștri. Suntem mândri să facem parte din Clusterul IT Cluj și să colaborăm cu membrii comunității noastre de afaceri pentru a accelera inovarea și pentru a contribui la crearea unui viitor mai bun prin soluțiile noastre de inteligență artificială, care aduc beneficii reale societății.”, spune Emil Ștețco.

Clubul Managerilor în IT, organizat de Cluj IT, a  facilitat, într-un cadru mai puțin formal, discuții productive ale managerilor din industria de software, care au apreciat colaborarea ca fiind ”noua competiție”, iar oportunitățile oferite de cluster drept unele care merită a fi cunoscute pe scară largă, așa cum este cazul celor trei proiecte majore de tip EuroCluster.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează