Colegiul Medicilor le cere autorităților să se implice într-un angajament pentru sănătate, după tragedia de la Spitalul din Neamţ: „Infrastructură, infrastructură, infrastructură”
Reprezentanții Colegiului Medicilor din România le propun autorităților să se implice într-un angajament pentru sănătate „a unei strategii care să fie aplicată indiferent de cine este la guvernare, cu etape clare, evaluări periodice astfel încât, cât mai repede să avem o nouă infrastructură în sănătate – spitale noi- pentru pacienți, pentru condiții de lucru decente și sigure pentru medicii și cadrele medicale – pentru România!”
„Să lăsăm promisiunile, HAIDEȚI SĂ FACEȚI, dumneavoastră aveți deciziile, noi muncim, salvăm pacienții, dar așa NU se mai poate!” spun aceștia într-un mesaj pe facebook.
Postarea integrală a Colegiului medicilor:
SOLICITARE ANGAJAMENT pentru SĂNĂTATE
Infrastructură, infrastructură, infrastructură!
Condiții de muncă sigure, condiții de muncă sigure, condiții de muncă sigure!
Am văzut cum Organizația Mondială a Sănătății a transmis în pandemie – testare, testare, testare-
Acum, după tragedia de la Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț, considerăm că autoritățile, toată clasa politică trebuie să participe și să se implice în realizarea unui ANGAJAMENT pentru SĂNĂTATE, a unei strategii care să fie aplicată indiferent de cine este la guvernare, cu etape clare, evaluări periodice astfel încât, cât mai repede să avem o nouă infrastructură în sănătate – spitale noi-
Pentru pacienți, pentru condiții de lucru decente și sigure pentru medicii și cadrele medicale – pentru România!
Să lăsăm promisiunile, HAIDEȚI SĂ FACEȚI, dvs aveți deciziile, noi muncim, salvăm pacienții, dar așa NU se mai poate!
Nu avem destule paturi pentru marii Arși, muncim în spitale vechi, facem sacrificii, dar STOP și hai să construim!
Nu s-a făcut de la Revoluție până acum, nu este bine, dar haideți măcar acum, dupa această tragedie să facem lucruri gândite, organizate, planificate și urmărite astfel încât să nu se mai întâmple astfel de tragedii.
Reprezentanţi – preşedinţi filiale Colegiul Medicilor din România:
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii