Coloană de sute de maşini la ieşirea din ţară prin Nădlac / Românii care pleacă în vacanță în străinătate trebuie să aștepte la frontieră minimum 80 de minute
Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II este aglomerat, joi, pe sensul de ieşire din ţară, unde sute de maşini stau în coloană pe autostradă, iar timpul de aşteptare pentru trecere este de minimum 80 de minute.
Potrivit aplicaţiei online de monitorizare a traficului la frontiere, de pe site-ul Poliţiei de Frontieră, la Nădlac II sunt deschise patru artere de ieşire pentru traficul uşor şi turistic.
„Trafic intens – număr mare de autoturisme prezente la verificările de frontieră pe sensul de ieşire din ţară. RECOMANDARE: pentru evitarea aglomerărilor, puteţi folosi şi alte puncte de trecere a frontierei”, transmite aplicaţia, care arată un timp de aşteptare de 80 de minute.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Andrei Dincă, a declarat, pentru Agerpres, că majoritatea celor care părăsesc ţara sunt turişti români care pleacă în vacanţă în alte ţări.
„Suntem în plin sezon estival şi mulţi cetăţeni români aleg să îşi petreacă concediile în afara ţării, motiv pentru care în momentul de faţă valorile de trafic sunt ridicate”, a spus Dincă.
La Nădlac I, timpul de aşteptare pentru ieşire din ţară este de aproximativ o oră, dar la Vărşand şi Turnu nu sunt probleme.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu