Coloane de maşini pe ambele sensuri ale DN1, în zona staţiunilor montane de pe Valea Prahovei
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă, vineri după-amiază, că se circulă în coloană pe ambele sensuri de mers ale DN 1, în zona staţiunilor montane.
Astfel, pe sensul de mers către Braşov, sunt coloane de autovehicule în Comarnic (5 kilometri), Sinaia (7 kilometri) şi Buşteni (3 kilometri), iar în direcţia spre Ploieşti sunt coloane în staţiunile Buşteni (2 kilometri) şi Sinaia (5 kilometri), unde se execută lucrări la podul de peste râul Valea lui Bogdan, circulaţia desfăşurându-se pe jumătate de cale.
Traficul dificil se înregistrează şi pe alte drumuri din ţară, arată sursa citată.
Pe Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti este coloană de autovehicule de aproximativ 2 kilometri la intrarea în Capitală, iar pe Autostrada A1 Sibiu-Deva, coloana de autovehicule de circa 5 kilometri este formată la intrarea în DN 7 Valea Oltului, pe Centura Sibiu.
De asemenea, pe DN 7 Piteşti-Sibiu este trafic intens în localitatea Boiţa, pe ambele sensuri de mers, unde circulaţia este restricţionată pe un fir, din cauza lucrărilor de consolidare a părţii carosabile, precum şi între Tălmaciu şi Veştem, pe sensul de mers către Sibiu, iar pe Centura Bucureştiului se circulă în condiţii de aglomeraţie în dreptul localităţilor Bragadiru, Domneşti, Glina, Pantelimon, Popeşti Leordeni şi Tunari, arată Centrul Infotrafic.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.