Colonizarea planetei Marte ar putea implica modificarea genetică a oamenilor care vor vrea să se stabilească acolo

Misiunile cu echipaj uman pe Marte, pe care NASA doreşte să le înceapă în deceniul 4 al acestui secol, vor fi extrem de dificile pentru astronauţi, care vor fi expuşi la niveluri ridicate ale radiaţiilor, la pierderea densităţii osoase şi a masei musculare în condiţiile unei perioade lungi petrecută în microgravitaţie şi altele, iar o astfel de misiune va dura câţiva ani, conform Space.com.

Aceşti pionieri vor putea însă să se întoarcă pe Terra într-o formă fizică relativ bună, conform NASA. Povestea va fi însă diferită pentru cei care vor alege să rămână pe Marte pentru a pune bazele unei colonii umane permanente. Aceşti colonişti vor dori să se confrunte cu cât mai puţine probleme de sănătate pe Planeta Roşie, iar pentru acest lucru ar putea fi nevoie de mici „reglaje” în bagajul genetic specific speciei umane, conform experţilor.

Ingineria genetică şi alte tehnologii avansate „ar putea fi folosite dacă oamenii vor dori să trăiască, să muncească, să-şi întemeieze familii şi să prospere la suprafaţa lui Marte”, a declarat Kennda Lynch, astrobiolog şi geomicrobiolog din cadrul Lunar and Planetary Institute din Houston, în cadrul unui webinar desfăşurat la 12 mai şi organizat de Academia de ştiinţe din New York sub titlul „Alienating Mars: Challenges of Space Colonization”.

„Atunci, astfel de tehnologii ar putea deveni critice sau necesare”, a adăugat ea.

Îmbunătăţirea genetică ar putea să nu mai fie ceva despre care citim doar în romanele SF. Spre exemplu, oamenii de ştiinţă au inserat deja gene prelevate de la tardigrade – animale microscopice celebre pentru capacitatea lor de a rezista în medii ostile, inclusiv în spaţiul cosmic – în celule umane, în experimente de laborator. Aceste celule modificate genetic au prezentat o mai mare rezistenţă la radiaţii decât celulele umane nemodificate genetic, a explicat un alt participant la webinar, Christopher Mason, genetician la Weill Cornell Medicine, facultatea de medicină a Universităţii Cornell, din New York.

NASA şi alte agenţii spaţiale adoptă deja măsuri pentru a-şi proteja astronauţii prin izolarea incintelor spaţiale împotriva radiaţiilor şi prin apelul la farmacologie. Din acest punct de vedere, nu este ceva diferit dacă se pune şi problema protejării genetice a călătorilor spaţiali, în condiţiile în care astfel de mutaţii se vor dovedi a fi sugure, conform lui Mason.

Tardigradele şi microbii „extremofili”, aşa cum este bacteria Deinococcus radiodurans, care este foarte rezistentă la radiaţii, „reprezintă un extraordinar şi practic natural rezervor de trăsături genetice uluitoare şi de talente în biologie”, a adăugat Mason, care a studiat efectele pe termen lung ale zborurilor cosmice pe astronautul NASA Scott Kelly – care a petrecut aproape 1 an pe Staţia Spaţială Internaţională în 2015 – 2016. „Poate că vom folosi câteva astfel de trăsături”, a mai susţinut el.

Cultivarea unor astfel de noi trăsături genetice ar putea ca într-o bună zi să-i ajute pe astronauţi să călătorească şi dincolo de Marte, către locaţii cosmice mai îndepărtate, mai exotice şi mai periculoase. Spre exemplu, deocamdată nici nu se pune problema unei misiuni cu echipaj uman spre Europa, luna lui Jupiter, care ascunde un vast ocean planetar sub crusta de gheaţă de la suprafaţă. Pe lângă faptul că este un loc extrem de rece, Europa se află pe o orbită ce străbate puternicele centuri de radiaţii ale lui Jupiter.

„Dacă vom ajunge vreodată acolo, acestea sunt cazurile în care corpul uman ar fi complet prăjit de nivelurile ridicate de radiaţii. Acolo te aşteaptă moartea sigură dacă nu faci ceva, dacă nu te dotezi cu fiecare tip de scut antiradiaţii posibil”, conform lui Mason.

Ingineria genetică ne permite să luăm în considerare posibilitatea de a trimite astronauţi pe Europa, care este considerată una dintre cele mai interesante locaţii din Sistemul Solar din perspectiva existenţei vieţii – explorarea acestui satelit jovian reprezintă o prioritate pentru programul de explorare robotică al NASA. La jumătatea acestui deceniu NASA va lansa misiunea Europa Clipper, care va evalua posibilitatea ca pe Europa să existe viaţă, iar Congresul american i-a solicitat agenţiei spaţiale să dezvolte şi un modul de asolizare la suprafaţa acestei luni.

De asemenea, ingineria genetică nu va fi restricţionată doar în folosul pionierilor care vor înfiinţa colonii pe alte planete. Progrese recente în domeniul biologiei sintetice lasă să se întrevadă un viitor în care „microbii modificaţi” îi vor ajuta pe colonişti să se stabilească pe Marte, precizează şi Lynch.

„Acestea sunt unele dintre lucrurile pe care le putem face pentru a ne ajuta să construim noi habitaturi. Numeroşi cercetători studiază acum aceste lucruri pentru a ne ajuta să ajungem pe Marte”, a adăugat Kennda Lynch.

Unii cercetători au sugerat chiar folosirea unor microbi modificaţi genetic pentru a terraforma planeta Marte şi a o transforma într-o lume mult mai confortabilă pentru oameni. Această posibilitate ridică, în mod evident, mari întrebări de ordin etic, în special pentru că Marte ar fi putut fi o planetă vie în trecutul său îndepărtat şi nu este deocamdată clar dacă în prezent există sau nu viaţă microbiologică pe această planetă, în acumulările de apă din subteran.

Majoritatea astrobiologilor sunt însă împotriva terraformării lui Marte, susţinând că nu vor să modifice în mod radical un posibil ecosistem nativ acestei planete. Ar fi ceva deopotrivă lipsit de etică şi cu un profund caracter anti-ştiinţific, avertizează Lynch. Până la urmă, poate principalul motiv pentru care mergem pe Marte este acela de a determina dacă, în acest colţ de Univers, viaţa a apărut doar pe Pământ.