G4Media.ro

Colterm Timișoara anunță deja că are stocuri de combustibil pentru tot sezonul…

Sursă foto: Colterm / Facebook

Colterm Timișoara anunță deja că are stocuri de combustibil pentru tot sezonul rece

Timișorenii racordați la sistemul centralizat de încălzire au asigurat serviciul pe tot sezonul rece, noiembrie 2024- martie 2025, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Timișoara.
Colterm are cantități suficiente de cărbune și gaze naturale înmagazinate pentru producerea de energie termică și apă caldă de consum.
Administratorul special al societății, Cristian Amza, precizează că există trei contracte în derulare și au început negocierile pentru un contract nou.
“La nivel de cărbune avem aproximativ 32.000 de tone în stoc la momentul actual, în Centrala Sud. Mai sunt încă trei contracte în derulare din anii anteriori, pentru aproximativ 70.000 de tone și suntem în negocieri pentru un contract nou, de încă 70.000 de tone. Este, de altfel, consumul pe care noi îl estimăm pentru sezonul 2024-2025. La nivel de gaze naturale există contracte pentru asigurarea întregii cantități necesare a fi consumate. În ceea ce privește cantitățile de gaze în magazinate suntem la aproximativ 72% din necesar, având aproximativ 55.000 de megawați deja depozitați”, spune Cristian Amza.
Aprovizionarea cu combustibili se desfășoară în ritm constant, fiind în derulare contracte de achiziție de gaze naturale și cărbune, a mai spus administratorul special al Colterm, Cristian Amza.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...