Comandantul echipei de pompieri români din insula Evia: Vom rămâne până va fi stinsă şi ultima flacără / Dăm zilnic 100% din puterile noastre
Pompierii români au devenit vedetele presei din Grecia, care contină să scrie admirativ despre modul în care ajută la stingerea incendiilor de pe insula Evia. ”Comandantul echipei de elită a pompierilor români, Samsodan Cătălin”. cum a fost numit, a vorbit în exclusivitate pentru ethnos.gr din prima linie a frontului de luptă cu incendiile.
Redăm mai jos articolul integral
La numai câteva ore de la cererea formulată de Grecia săptămâna trecută prin Mecanismul European de Protecţie Civilă pentru sprijinirea combaterii incendiilor de pădure fără precedent, guvernul român a dat undă verde şi a trimis echipa cea mai numeroasă de ajutor din străinătate care până în prezent a fost direcţionată în Evia. Este pentru prima dată, după cum au precizat surse diplomatice de la Bucureşti pentru ethnos.gr, când România a ales să se mobilizeze într-o asemenea măsură şi să contribuie cu o forţă atât de mare într-o altă ţară.
Au construit un cartier general în Prokopi
La 6 august, 108 pompieri de elită, formând un convoi de 22 de vehicule și mergând cu viteze de 50 până la 80 de kilometri pe oră, au traversat Balcanii și au ajuns pe fronturile de foc din nordul Insulei Evia după o călătorie de 25 de ore.
Până acum, majoritatea românilor din convoi veniseră în vizită în stațiunile turistice din Grecia în fiecare vară împreună cu prietenii și familiile lor doar pentru vacanță …De data aceasta, însă, s-au stabilit în Prokopi, Evia, care se află la doar câțiva kilometri de Rovies, de unde oamenii au fost obligați să-şi părăsească satul şi să plece cu feribotul. Au ocupat zonele de popas, au construit un mic cartier general și s-au aruncat în prima linie a frontului de foc.
Au dus lupte la Spathari şi Kalyvia pentru a nu trece focul
Utilizând drujbe, printre altele, au creat în continuu zone antifoc în munţii din Evia. Într-o singură noapte și-au ridicat propriul centru de operaţiuni independent cu alimentare și organizare. Și odată cu prima lumină a zilei, au ridicat drone și au cartografiat pâraiele și drumurile forestiere din zona de responsabilitate care le-a fost atribuită.
În aceeași dimineață, centrul de operațiuni a calculat vântul și a văzut scenariile posibile ale răspândirii incendiului. „Creăm zone antifoc zi și noapte, astfel încât focul să nu treacă spre satele Spathari și Kalyvia și redirecționăm focul departe de așezări. Suntem pe baricade pentru ca vâlvătaia de foc să nu treacă”, a declarat pentru ethnos.gr Samsodan Cătălin, șeful forţelor româneşti de pompieri.
Oale cu mâncare de la localnici
În fiecare dimineață, la ora 7, se adună în curtea școlii din Prokopi, care a fost transformată temporar într-un centru de sprijin pentru operațiunile pompierilor români. Acolo, ferite de soare și căldură cu ajutorul unor prelate, se păstrează sticle cu apă, dar şi oale cu mâncare lăsate de localnici.
De parcă ar fi fost gata pregătiți de mult timp, perfect organizați, purtând uniforme ultramoderne cu staţie de comunicare cu trei frecvențe, se luptă cu focurile din păduri şi din zone accidentate. La puţin timp după miezul nopții se întorc la baza lor.
Folosindu-se de drone, îi ghidează pe localnici și pe pompierii forestieri unde trebuie să facă deschideri cu buldozerele în punctele strategice. Cu fiecare oră care trece, în funcție de vânt și de evoluția frontului de foc, își adaptează strategia.
Pe baza datelor din cartografierea pe care o fac, desfăşoară furtunuri și iau apă cu vehicule-pompă din pâraie și din bazinele locale de apă, ajutând la alimentarea cu apă. Pentru ca furtunurile să nu fie deteriorate de mașini în locurile care traversează drumurile, le acoperă cu protecții speciale.
„Dăm zilnic 100% din puterile noastre”
„Este important să rămânem în Evia pentru a ajuta localnicii și autoritățile elene să reuşească să controleze focul și să le permită locuitorilor să se repună rapid pe picioare și să-şi vindece rănile”, a declarat Samsodan Cătălin pentru ethnos.gr.
După cum a explicat, de la început a existat îngrijorare cu privire la situația pe care o vor întâmpina pe frontul de foc. „Ne-am întâlnit cu pompierii greci care, după ce ne-au descris situația, ne-au indicat locul operațiunilor. Din primul moment, am lucrat îndeaproape cu ei pentru a stinge frontul de incendiu”, a declarat pentru ethnos.gr șeful forţelor româneşti de pompieri din Grecia, adăugând:
„Dăm 100% din forțele noastre în fiecare zi. Pentru noi fiecare țară europeană este importantă și ne pasă, cu atât mai mult când e vorba de Grecia. Și când focul amenință oameni, naționalitatea nu are importanţă. Suntem gata să rămânem cât timp este necesar și să facem tot posibilul până când situația se normalizează”.
După cum explică domnul Cătălin, ajungând în sat, îngrijorarea de pe fețele localnicilor s-a transformat în speranță, prinzând curaj de la forțele străine sosite în ajutor. Desigur, au existat și voci de indignare și disperare din partea locuitorilor de fiecare dată când ajungeau într-un punct unde totul era ars …
„Mulţumim pentru ospitalitatea din Evia”
„Localnicii ne susțin eforturile, sunt foarte amabili și sperăm să îi ajutăm să-și închidă rapid rănile. Simţim recunoştinţă și suntem foarte bucuroși să colaborăm cu ei. Vrem să mulțumim poporului grec pentru ospitalitate și solidaritate. Sperăm că în curând își vor reveni și își vor găsi drumul”.
După cum explică domnul Cătălin, comportamentul incendiilor în munții Greciei este diferit de cel din țara sa, subliniind că este probabil una dintre cele mai dificile și periculoase misiuni din cariera sa.
Temperaturile ridicate care se dezvoltă din cauza căldurii combinate cu munții abrupți și râpele adânci sunt condiții necunoscute pentru pompierii români. În ciuda gradului ridicat de dificultate, românii se luptă chiar riscându-şi viaţa, chiar dacă până acum nu au fost raportate răniri sau vreun membru al echipei blocat într-o zonă de risc.
Pompier în vârstă de 20 de ani în lupta cu focul din Evia
Cel mai tânăr pompier român care operează în munții din insula Evia este Andor Bidiga, în vârstă de 20 de ani, absolvent al Școlii de Subofiţeri de la Brașov. „Nu mă tem, pentru că sunt instruit, suntem bine pregătiți și am participat la operațiuni dificile în judeţul meu. Să nu se îngrijoreze rudele noastre”, a declarat tânărul pentru presa românească, care urmărește îndeaproape eforturile conaționalilor lor, precum ziarul Libertatea.
După cum declară pentru presa din România, aceștia au fost impresionați de echipamentul tehnic și de mijloacele aeriene de care dispun pompierii greci, dar nu și de forțele terestre, care ar avea nevoie de întăriri.
Campanie „Ajutăm poporul elen” în România
Nu este prima dată când poporul român este solidar alături de poporul grec. Și acum trei ani s-a făcut un efort titanic pentru a sprijini victimele din zona Mati. Tiruri cu alimente și bani au fost colectate de români pentru victimele incendiilor. Prin urmare, şi acum, o campanie intitulată „Ajutăm poporul grec” este „în desfășurare”.
A început pe 9 august și va dura 30 de zile. În această campanie, Uniunea Elenă din România și președintele Dragoș Gabriel Zisopol cooperează cu Crucea Roșie Română și cu rețeaua de televiziune de stat TVR. Se strâng alimente și bani pentru cei afectaţi de incendii.
În același timp, Primăria Thassos, în colaborare cu Uniunea Hotelierilor din Thassos şi cu Federaţia Proprietarilor de Camere de Închiriat, oferă pompierilor români care ajută la eforturile de stingere a incendiilor de pădure din Grecia, cazare timp de două zile vara viitoare.
Organizarea găzduirii lor se va realiza în colaborare cu şeful biroului din România al Organizaţiei Elene a Turismului, Georgios Stafylakis, şi cu Consulatul României la Salonic.
Primarul din Thassos, Leftheris Kyriakidis, a declarat în acest sens: „Mulţumim întregului Corp de Pompieri şi tuturor pompierilor pentru eforturile lor continue de mai multe zile, pe de o parte, pentru a contracara incendiile și, pe de altă parte, pentru a proteja zonele sensibile de apariția unor noi incendii. Mulțumim în special forțelor din alte țări care oferă ajutor și de aceea încercăm şi noi să ne aducem contribuţia”.
Sursa: Ethnos/ Rador/ Traducerea: Carolina Ciulu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu