Comentariu Financial Times: Minciunile din presă amenință adevărul și bunul simț de care depinde democrația

Comentariu publicat de Martin Wolf în Financial Times, via Rador:

Fox, o companie controlată de Rupert Murdoch și de fiul lui, Lachlan, a acceptat luna trecută să plătească 787,5 milioane de dolari către firma Dominion Voting Systems pentru ca aceasta să renunțe la procesul în care îi cerea daune de 1,6 miliarde de dolari pentru calomnie. Justin Nelson, avocatul Dominion, a declarat în legătură cu această înțelegere că ea demonstrează că „adevărul contează” și că „minciunile au consecințe”. Și chiar așa e, dar numai până la un punct.

Modelul de afaceri al companiei – dezvăluit în detalii alarmante de conversații dintre directorii de la Fox și vedetele postului – depinde de a le oferi telespectatorilor ceea ce își doresc. Dacă acest lucru include și neadevăruri, asta e. Întrebat dacă le-ar fi putut impune directorilor de la Fox să înceteze să-l mai aducă pe post pe Rudy Giuliani (unul dintre cei mai îndârjiți promotori ai minciunilor despre alegerile americane din 2020), Rupert Murdoch a răspuns: „Aș fi putut. Dar n-am făcut-o.” Inacțiunea lui spune totul.

După cum afirma regretatul senator Daniel Patrick Moynihan: „Ești îndreptățit la propria opinie. Dar nu ești îndreptățit la propriile adevăruri.” Adevărul poate fi uneori dezbătut. Dar foarte frecvent, ca și în cazul de față, neadevărul nu poate fi dezbătut: acestea nu sunt „adevăruri alternative”, sunt minciuni. În cartea „Adevăr și politică”, Hannah Arendt relatează o poveste despre Georges Clemenceau, conducătorul Franței la finalul primului război mondial. Întrebat fiind cine e răspunzător pentru război, el a răspuns: „Nu știu. Dar știu cu siguranță că nu se va spune că Belgia a invadat Germania.” Donald Trump nu a câștigat alegerile prezidențiale din 2020. Acuzațiile lui de fraudă sunt minciuni.

Inutil s-o mai spunem, regimurile totalitare atât de stânga cât și de dreapta au promovat fără rezerve neadevărul. Pentru ele minciunile constituiau (și încă mai constituie) un instrument al controlului. Democrațiile ar trebui teoretic să fie altfel și, în cazul de față, chiar sunt, dintr-o anume perspectivă importantă. Mecanismul independent de scoatere a adevărului la lumină pe care îl reprezintă justiția a forțat compania Fox să recunoască public că era conștientă că diseminează neadevăruri în toată puterea cuvântului.

Contează astfel de minciuni? Chiar foarte mult. În absența unui consens cu privire la adevăr dezbaterea democratică nu prea poate începe. Însă aceste minciuni au o semnificație deosebit de puternică, întrucât constituiau (și constituie) o tentativă de răsturnare a însăși democrației.

Democrația poate fi definită drept o formă civilizată de război civil. Ea admite existența divergențelor de opinie, însă le soluționează pașnic, prin alegeri, care reprezintă instituția fundamentală a democrației reprezentative. Alegerile sunt cele care conferă legitimitatea. Dar, pentru a putea face acest lucru, ele trebuie să fie recunoscute drept corecte.

Prin urmare, o minciună despre rezultatul unui scrutin nu este doar o minciună oarecare. Nu este nici măcar doar o minciună politică. Este o amenințare directă la adresa democrației. E o tentativă de răsturnare a alegerilor din poziția lor de arbitru al puterii. Este ceea ce a încercat Trump să facă. Este ceea ce au încercat să facă toți aceia care l-au susținut ori i-au înlesnit demersul. E ceea ce a încercat Fox să facă prin modul în care a relatat despre alegeri, nu în ultimul rând prin diseminarea necontenită a minciunilor despre siguranța procesului electoral.

Aceasta nu este vreo contravenție minoră pe care întreaga lume o poate da uitării. Democrația e în pericol într-o mare parte a lumii, în vreme ce SUA reprezintă cea mai importantă democrație a lumii. Tentativele de subminare a instituției fundamentale a democrației în țara democrației sunt impardonabile. Pe de altă parte, din nefericire, nu sunt și surprinzătoare. După cum argumenta jurnalistul britanic Matthew d’Ancona în Prospect, Fox era „ca scorpionul din binecunoscuta fabulă, înțepând broasca democrației care-l căra în cârcă, scufundându-se amândoi într-o mlaștină a necinstei, dezinformării și dezordinii. Își respecta pur și simplu propria-i natură. Și încă o mai face.”

Un apărător ar putea argumenta că nimic din toate acestea n-a fost din vina companiei Fox. Ea nu a făcut decât ce a fost nevoită să facă, oferindu-le propriilor clienți ce își doreau ei. Dar acesta, se poate observa, e același argument cu care ar veni și un traficant de droguri. Mai mult chiar, în cazul de față Fox nu s-a limitat doar la a satisface o dorință deja existentă. A avut un rol crucial în crearea dependenței de demagogia extremei drepte, al cărei strălucit exponent e Trump. După cum observa Jim Sleeper în Columbia Journalism Review: „Fox predă jurnalismul, sau îl redirecționează, nu numai pentru a oferi divertisment, ci și pentru a incita și canaliza mici pâraie de furie și frică publică în torenți de putere politică.”

Imaginați-vă ce s-ar putea întâmpla dacă la un scrutin prezidențial viitor rezultatul ar fi chiar și mai strâns. Instituțiile ar putea fi atunci suprasolicitate până dincolo de punctul de ruptură. Dar poate că este deja prea târziu să mai facem ceva în această privință. Date fiind actualele divergențe profunde, orice tentativă de a aduce la zi vechea „doctrină a echității” (suspendată în 1987) pentru a guverna presa contemporană ar fi inacceptabilă și neviabilă. Se poate argumenta de asemenea că, în prezența rețelelor sociale, e imposibil să împiedici diseminarea la scară largă a minciunilor. Tot ce mai rămâne e speranța că electoratul și justiția vor rămâne robuste în fața viitoarelor tentative de subversiune.

Totuși, pentru acele țări care nu au căzut încă în această mlaștină, este vital ca ele să protejeze finanțarea și independența serviciilor publice radio-TV, cum e de exemplu BBC, și să insiste pe faptul că toate publicațiile au obligația de a nu minți. Iar dacă își încalcă obligația, atunci ar trebui să-și piardă pe loc licența, care constituie un privilegiu, iar nu un drept. Licența nu-i dă dreptul unui post să predice răzvrătirea împotriva sistemului de guvernare democratic care i-a dat naștere.

Trebuie să ne amintim trei lucruri importante referitoare la economia de piață. Primul lucru și întâiul fundament este că nu trebuie să faci absolut orice este profitabil. De fapt, ar trebui să existe o lungă listă de activități interzise. Al doilea este acela că unele dintre aceste lucruri pe care nu trebuie să le faci pot fi legale sau, dacă nu, dificil de împiedicat. Și ultimul și prin urmare cel mai important este acela că supraviețuirea unei societăți civilizate depinde de reținerea morală, mai ales de cea a personajelor de la vârf. Joseph Nye Welch, consilier șef al Armatei terestre a SUA, a replicat în 1954 la incitările pretins anti-comuniste ale senatorului Joe McCarthy întrebându-l: „Domnule, chiar nu ai nici un pic de bun simț?” Societățile libere vor muri dacă celor care dețin influență, avere și putere le lipsește această virtute. (Traducere: Andrei Suba)