G4Media.ro

Comercianții de la metrou au pierdut procesul cu autoritățile privind demolarea spațiilor…

sursa foto: Facebook/ Cătălin Drulă

Comercianții de la metrou au pierdut procesul cu autoritățile privind demolarea spațiilor ilegale/ Decizia nu este definitivă

Magistrații Secției II Civile din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București au respins acțiunea formulată în instanță de comercianții de la metrou, conform portalului instanței. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată în apel.

Asociația Comercianților de la Metrou i-a dat în judecată pe primarii de sector, dar și pe primarul general, alături de Metrorex, Sindomet Servcom și Administrarea Domeniului Public București, după ce autoritățile au decis desființarea spațiilor comerciale motivând că acestea funcționează ilegal.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat, în 17 aprilie, că 63 de spaţii comerciale amplasate ilegal pe domeniul public al statului au fost desfiinţate în 10 staţii de metrou, în seara anterioară. El a menţionat că Metrorex a făcut solicitări în acest sens şi către primăriile sectoarelor 3 şi 5, declarându-se convins că „şi acolo se va restabili legalitatea cât de curând”.

Drulă a afirmat, sâmbătă, pe Facebook, că acţiunea de desfiinţare a spaţiilor ilegale de la metrou continuă.

„Seara trecută, 63 de spaţii comerciale amplasate ilegal pe domeniul public al statului au fost desfiinţate în 10 staţii de metrou. Mulţumesc primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, primarilor sectoarelor 1, Clotilde Armand, 2, Radu Mihaiu, şi 6, Ciprian Ciucu, care au desfăşurat în ultimele 2 săptămâni activităţi de desfiinţare a construcţiilor ilegale. Ieri seară, într-o acţiune amplă, primăria sectorului 4 a desfiinţat spaţii ilegale din 7 staţii de metrou (Piaţa Unirii 1, Constantin Brâncoveanu, Piaţa Sudului, Eroii Revoluţiei, Apărătorii Patriei, Tineretului, Timpuri Noi). Mulţumesc d-lui. primar Băluţă pentru mobilizarea excelentă”, a transmis Cătălin Drulă.

El a precizat că Metrorex a depus solicitări şi către primăriile sectoarelor 3 şi 5, declarându-se convins că „şi acolo se va restabili legalitatea cât de curând”.

Metrorex a început, în urmă cu două săptămâni, evacuarea spaţiilor comerciale de la metrou, deţinute de firma sindicatului.

Au fost deja desfiinţate magazinele de la staţia de metrou Ştefan cel Mare, unde comercianţii au avut discuţii aprinse cu primarul sectorului 2, Radu Mihaiu, iar şeful Metrorex a intervenit cu o rangă pentru a forţa intrarea într-un magazin.

De asemenea, au fost demolate cele de la staţia de metrou Pipera şi de la staţia Basarab.

sursa foto: Facebook/ Cătălin Drulă

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Hai sa ignoram expirarea contractului, fiindca asa vor parazitii din USLM.

  2. Am citit pe undeva ca sindicatul de la metrou i-a mulțumit lui Ludovic Orban fiindcă acesta a promis ca premierul României (Florin Citu, care ii este subaltern pe linie de partid) il va destitui și pe ministrul transporturilor (Cătălin Drula), fiindcă acesta vorbește inadecvat.
    Care este, de fapt, înțelegerea dintre președintele PNL(Ludovic Orban) și sindicatul de la metrou?
    Așadar, fiindcă sindicaliștii lui Radoi nu mai au forță sa facă presiuni asupra Metrorex și nici asupra ministrului, Ludovic Orban il indarcineaza pe premierul Florin Citu (subalternul lui pe linie de partid) să-l destituie pe ministrul Drula?!
    Înțelegerea a fost contra cost?
    (nu neapărat euroi!… sărit în ajutorul PNL, sa zicem, ca recunoaștere a binelui făcut contra intereselor Metrorex și ale bucureștenilor care folosesc metroul…?)

  3. Bravo, Drulă! Dar cred că ești conștient că ești pe lista neagra a lui Cîțu. Dacă nu-l învingeți, ești pierdut!

  4. Iar cititi ce va convine … dar si titlul este in mod nefericit ales.
    Este vorba de respingerea cererii de obtinere a unei ordonante presedintiale pentru suspendarea demolarilor de chioscuri, nu alta actiune. Asta din urma … urmeaza! Ca sa zic asa!

    • @Agamita – Asa o fi, dar asta din urma, adica fondul, urmeaza doar daca are ce sa urmeze… De obicei, judecatorul care decide la o ordonanta presedintiala isi face o idee si despre fondul problemei. O sa vedem curand pentru ca o ordonanta presedintiala e ceva urgent iar un recurs nu dureaza mai mult de o sapatamana.