G4Media.ro

Comisarul european Nicolas Schmit, responsabil pentru locuri de muncă și drepturi sociale,…

sursa foto: Consiliul European

Comisarul european Nicolas Schmit, responsabil pentru locuri de muncă și drepturi sociale, vizită de două zile în România

Comisarul european Nicolas Schmit, responsabil pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, efectuează o vizită în România, în perioada 31 martie – 1 aprilie 2022, transmite Agerpres.

„Românii i-au primit în casele lor pe cei care fug din calea războiului brutal din Ucraina, motiv pentru care ne exprimăm recunoştinţa faţă de ei şi solidaritatea noastră cu România. În timpul vizitei mele de două zile, voi avea ocazia de a explica opţiunile de finanţare din fonduri UE disponibile pentru primirea de refugiaţi şi pentru integrarea lor în educaţie, formare şi pe piaţa forţei de muncă. Voi discuta, de asemenea, despre situaţia economică şi socială a României cu guvernul, parlamentul şi partenerii sociali, în special despre măsurile de consolidare a coeziunii sociale. Şi voi sublinia importanţa finalizării planului naţional de punere în aplicare a Garanţiei europene pentru copii”, a declarat Nicolas Schmit, conform unui comunicat al Reprezentanţei CE în România.

Potrivit sursei citate, în cursul vizitei sale, demnitarul va exprima solidaritatea UE cu România în ceea ce priveşte primirea refugiaţilor din Ucraina, va purta discuţii cu privire la reformele sociale şi investiţiile în planul de redresare şi rezilienţă al României, precum şi la planul naţional de acţiune al României pentru punerea în aplicare a Garanţiei europene pentru copii.

Înaltul oficial european se va întâlni cu reprezentanţi ai Guvernului, ai Parlamentului naţional, ai organizaţiilor neguvernamentale, ai partenerilor sociali şi va vizita două proiecte sociale. Comisarul Schmit va avea întâlniri cu Nicolae Ciucă, prim-ministrul României, cu Marius Budăi, ministrul muncii şi solidarităţii sociale şi cu Dan Vîlceanu, ministrul investiţiilor şi proiectelor europene.

Comisarul va participa, de asemenea, la o reuniune comună a Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi a Comisiei pentru afaceri europene ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Va avea, totodată, întâlniri cu autorităţi locale şi cu reprezentanţi ai ONG-urilor.

Vineri, 1 aprilie, comisarul Schmit se va întâlni cu parteneri sociali (reprezentanţi ai angajatorilor şi ai sindicatelor), va vizita o şcoală din Bucureşti care a primit copii care au fugit din Ucraina invadată de către Rusia, împreună cu Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei. Comisarul va vizita apoi Şcoala profesională Concordia, un ONG cofinanţat prin Fondul social european, care sprijină copiii, tinerii şi familiile aflate în dificultate astfel încât aceştia să poată avea o viaţă mai autonomă şi care sprijină, în prezent, refugiaţii ucraineni.

sursa foto: Consiliul European

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Detest titlurile astea comunistoide. „resposabil pentru locuri de munca”
    STFU! Nu el este cel care creeaza locuri de munca ce aduc prosperitatea omenirii! Antreprenorii din piata libera sunt cei care isi pun capitalul la risc in investitii si creeaza locuri de munca, bunuri si servicii (adica prosperitate), iar japitele astea de planificatori centrali isi asuma succesul cand totul merge bine si dau vina pe capitalism cand ceva merge prost! Dar cand ceva merge prost de obicei este din cauza interventiei planificatorilor centrali (prin subventii, taxe, norme) in piata libera!
    Comunismul este o boala terminala.