Comisarul european pentru concurență: Apple preferă să plătească periodic amenzi, decât să respecte o decizie privind termenele şi condiţiile pentru ca terţii să aibă acces la sistemul său de plată App Store
Unii giganţi tehnologici americani ar putea prefera să plătească o amendă decât să respecte reglementările antitrust, a afimat Margrethe Vestager, comisarul european pentru Concurenţă, şi a citat ca exemplu conflictul dintre Apple şi Autoritatea de reglementare a concurenţei (ACM) din Ţările de Jos, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Luni, ACM a amendat Apple cu cinci milioane de euro, a cincea astfel de amendă, din cauza plângerilor că Apple nu permite accesul la metodele de plată non-Apple pentru abonamente la aplicaţiile de întâlniri.
Comportamentul Apple ar putea indica că alte mari companii se comportă similar, susţine Vestager, vicepreşedintele executiv pentru o Europă pregătită pentru era digitală.
„Unii responsabili ar putea fi tentaţi să tragă de timp sau să încerce să se sustragă de la aplicarea reglementărilor. Comportamentul Apple în Ţările de Jos din aceste zile ar putea fi un exemplu. Din ce am înţeles, în mod esenţial Apple preferă să plătească periodic amenzi, decât să respecte o decizie a ACM privind termenele şi condiţiile pentru ca terţii să aibă acces la sistemul său de plată App Store”, a declarat oficialul într-un discurs online la o ceremonie de decernare a premiilor în SUA.
Contactat de Reuters, Apple s-a referit la o postare pe blog din 3 februarie, în care menţionează că i s-a solicitat să facă modificările obligatorii pentru a îndeplini obligaţiile sale legale din Ţările de Jos în timp ce ajută la protejarea utilizatorilor faţă de sporirea riscurilor.
Vestager a propus noi reguli dure, cunoscute sub numele de Digital Markets Act, care ar urma să intre în vigoare anul viitor şi vizează Google, Amazon, Apple, Facebook şi Microsoft.
Una dintre reglementări prevede că Apple va trebui să permită terţilor să aibă acces la sistemul său de plată App Store.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii