Comisarul european pentru Justiție anunță sancțiuni graduale pentru Rusia după invazia din Donbas: Primele sancțiuni ar fi interdicții de călătorie și înghețarea averilor din străinătate
Didier Reynders, comisarul european pentru Justiție, a anunțat marți că liderii UE iau în calcul aplicarea de sancțiuni graduale pentru Rusia după ce Vladimir Putin a aprobat amplasarea de trupe militare în Donbas, regiune separatistă căreia îi recunoscuse independența.
Primele sancțiuni ar fi interdicții de călătorie și înghețarea averilor din străinătate ale unor ”persoane implicate”, a spus oficialul european într-un interviu pentru televiziunea belgiană RTBF, fără a dezvălui însă cine sunt aceste persoane.
A doua categorie de sancțiuni, ce ar putea fi aplicate dacă ”situația se degradează”, sunt cele economice, a spus comisarul european. E vorba despre interzicerea unor importuri din Rusia, măsuri în domeniul energetic și în cel financiar. ”Ar fi o întrerupere a legăturii economice cu Rusia”, a spus oficialul european.
Reamintim că miniștrii de Externe din cele 27 de state membre UE discută marți despre eventualele sancțiuni la adresa Rusiei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii