G4Media.ro

Comisarul european Thierry Breton povestește că Trump i-a spus Ursulei von der…

Sursa foto: © Joe Sohm | Dreamstime.com

Comisarul european Thierry Breton povestește că Trump i-a spus Ursulei von der Leyen în 2020: „Dacă Europa este atacată, nu vom veni niciodată să vă ajutăm și să vă sprijinim și, apropo, NATO este mort și vom pleca, vom părăsi NATO” / „Era președintele Statelor Unite. S-ar putea să se întoarcă”

Comisarul european pentru piața internă, Thierry Breton, a relatat că, în anul 2020, la Davos, președintele SUA de atunci, Donald Trump, i-a spus președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că, dacă Europa este atacată, Statele Unite nu vor veni să o ajute, iar „NATO este mort” și vor părăsi Alianța, scrie Politico.

Comisarul european pentru piața internă, Thierry Breton, dorește să înființeze un fond de apărare al UE în valoare de 100 de miliarde de euro, a declarat marți, în cadrul unui eveniment organizat în Parlamentul European.

La 27 februarie, Breton urmează să prezinte Programul european de investiții în domeniul apărării (EDIP), un fond de bani destinat să stimuleze achizițiile comune de arme și să pună UE pe picior de război. „Cred că trebuie să avem un fond de apărare uriaș care să ajute la accelerarea, chiar și probabil în valoare de 100 de miliarde de euro”, a declarat Breton marți, la un eveniment găzduit de grupul liberal Renew Europe.

Breton a povestit următoarea discuție:

„Ne întoarcem în 2020, în ianuarie. Stăm cu Ursula von der Leyen, cu mine, cu Phil Hogan și cu președintele Statelor Unite ale Americii. Ne aflam la Davos. Iar Donald Trump i-a spus Ursulei: «Trebuie să înțelegeți că, dacă Europa este atacată, nu vom veni niciodată să vă ajutăm și să vă sprijinim și, apropo, NATO este mort și vom pleca, vom părăsi NATO.» Era președintele Statelor Unite ale Americii – s-ar putea să se întoarcă.”

Breton a adăugat: „A fost un mare semnal de alarmă… Așa că acum, mai mult ca niciodată, știm că suntem pe cont propriu, desigur.”

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Wow.
    Vin. Rusii!

  2. si totusi UE pare sa fie amortita in privinta acestei situatii

  3. Aceasta idee a Americii de a parasii NATO sigur nu este de la Trump, este un grup in America care a vorbit prin Trump. Cand un presedinte vorbeste ceva, este de fapt vocea unui grup de influenta.

  4. Europa(de vest) se descurca militar cu Polonia de paza la Est.Dar fara Nato care sa includa si SUA, Romania izolata si abandonata intre Federatia Sovietica,Ungaria si Serbia va deveni repede noul Belarus cu Simion in rol de Lukasenko si Garda Nationala Rusa pe post de autoritate electorala. Amintirea rezolvarii protestelor de la Minsk din 2020 le va taia Romanilor complet pofta de revolta.

  5. Si de ce nu se iau masuri in direcția asta? De ce Europa trebuie sa depindă armat de SUA?
    Bine ca mai aveti tupeul sa mai si recunoasteti ca fara SUA, Europa este in fundul gol.