G4Media.ro

Comisia Europeană a aprobat reintroducerea unei scheme de ajutor de stat de…

Foto: Marian Vejcik / Dreamstime.com

Comisia Europeană a aprobat reintroducerea unei scheme de ajutor de stat de 2,5 miliarde de Euro pentru sprijinirea firmelor din România în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei

Comisia Europeană a aprobat reintroducerea unei scheme românești de aproximativ 2,5 miliarde de euro (12,5 miliarde de lei) pentru sprijinirea companiilor în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, potrivit unui comunicat al instituției. Schema reintrodusă a fost aprobată în temeiul Cadrului temporar de ajutor de stat pentru criză și tranziție adoptat de Comisie la 9 martie 2023 și modificat la 20 noiembrie 2023.

Premierul Marcel Ciolacu anunţase de săptămâna trecută că guvernul va prelungi şi în acest an schema de ajutor de stat IMM INVEST PLUS.

Sprijinul vine atât sub formă de granturi, cât şi de garanţie pentru credite, iar valorile maxime ale ajutoarelor acordate companiilor au fost majorate față de versiunea inițială a schemei de ajutor.

Noua schemă de ajutor de stat instituită se va aplica până la data de 30 iunie 2024, adică până la acea dată se pot emite acorduri de finanţare de către fondurile de garantare şi contragarantare. Aproximativ 11.500 de firme din România vor beneficia de IMM Plus şi de componentele sale: IMM România Plus, Agro Plus, IMM Prod Plus, Construct Plus, Innovation Plus şi Rural Plus.

Comisia a aprobat schema inițială la 9 septembrie 2022 și prima reintroducere a acesteia la 26 ianuarie 2023 (SA.105503), care a expirat la 31 decembrie 2023. În cadrul schemei reintroduse, ajutorul va lua forma unor garanții și subvenții directe. Schema reintrodusă urmărește să asigure faptul că societățile afectate de perturbările economice provocate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei vor continua să dispună de lichidități suficiente.

Comisia a constatat că schema românească, așa cum a fost reintrodusă, continuă să fie în conformitate cu condițiile stabilite în cadrul temporar de criză și tranziție. În special, ajutorul nu va depăși 280.000 EUR pentru fiecare întreprindere activă în sectorul agricol, 335.000 EUR pentru fiecare întreprindere activă în sectorul pescuitului și acvaculturii și 2,25 milioane EUR pentru fiecare întreprindere activă în toate celelalte sectoare și va fi acordat cel târziu până la 30 iunie 2024.

Comisia a concluzionat că schema reintrodusă în România rămâne necesară, adecvată și proporțională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu legislația europeană. Pe această bază, Comisia a aprobat schema în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează